Programul este organizat și desfășurat de către L’Oréal Romania în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO și Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.
Programul național de burse L’Oréal-UNESCO pentru „Femeile din Științe” își propune să promoveze și să încurajeze participarea tinerelor femei din România la activitățile apartenente domeniilor științifice. Acest program identifică și recompensează tinere cercetător talentate în Științele Vieții, Științele Exacte și Computer Science.
- Acordarea Bursei are ca scop sprijinirea studiilor și a programului de cercetare ce va fi desfășurat de câștigătoarea Programului pentru o perioadă de 12 luni, în cadrul unei entități de cercetare-dezvoltare (cum ar fi, dar fără a se limita la universitate, institut de cercetare) din România, care a manifestat un interes în privința îndrumării activității bursierilor din cadrul Programului.
- La Program poate participa orice persoană fizică de sex feminin de orice naționalitate, care îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții la data limită pentru depunerea dosarului de aplicare:
Pentru doctoranzi:
- La data lansării programului, 08.03.2024, are o vârstă care nu depășește 40 de ani împliniți;
- Este înscrisă la o instituție coordonatoare de doctorat din România și își desfășoară activitatea de cercetare pe teritoriul României, în unul dintre domeniile de cercetare menționate în Anexa 1;
- Să fie cel puțin în anul doi de doctorat;
- Nu are antecedene penale sau nu este în cursul unor investigații penale.
Pentru post-doctoranzi:
- La data lansării programului, 08.03.2024, are o vârstă care nu depășește 40 de ani împliniți;
- A obținut titlul științific de doctor în unul dintre domeniile menționate în Anexa 1 și urmează un program de pregătire postuniversitară în cadrul unei entități de cercetare-dezvoltare acreditată din România;
- SAU A obținut titlul științific de doctor în unul dintre domeniile menționate în Anexa 1 și desfășoară activitate de cercetare în unul dintre domeniile menționate în Anexa 1, pe teritoriul României;
- Și-a început post-doctoratul înainte de data deschiderii apelului pentru candidatură, 08.03.2024;
- Nu are antecedente penale sau nu este în cursul unor investigații penale.
N.B: Candidații care au fost deja susținuți de programul național de burse L’Oréal-UNESCO pentru Femeile din Științe nu sunt eligibili
Persoanele care doresc să participe la Program vor trebui să încarce pe platforma dedicată programului următoarele informații și documente, în format .pdf și/sau .jpg:
- CV detaliat de 1 – 2 pagini, în limba engleză, care că cuprindă o descriere a activității de cercetare, acțiunile de diseminare, stagiile de pregătire etc.;
- pentru doctoranzi: copie a dovezii că aplicantul este doctorand
- pentru persoanele ce au obținut titlul științific de doctor: dovada că a obținut titlul științific de doctor și că urmează un program de pregătire postuniversitară în cadrul unei entități de cercetaredezvoltare acreditată din România (universitate, institut de cercetare) SAU că este angajată într-o entitate de cercetare-dezvoltare acreditată din România;
- descriere, pe una sau două pagini (maximum), a activității de cercetare în domeniul Științelor Vieții / Științelor Exacte/ Computer Science pe care aplicantul dorește să o desfășoare în anul următor și pentru care dorește să beneficieze de susținere financiară prin intermediul Programului, în limba engleză; descrierea trebuie să fie structurată pe capitole și să includă: obiective, metode de cercetare, rolul pe care îl va avea colectivul, contribuția majoră și semnificativă a proiectului de cercetare propus;
- cel puțin două scrisori de recomandare, din care una să fie din partea îndrumătorului științific sau din partea directorului instituției în cadrul căreia aplicantul va desfășura activitatea de cercetare susținută prin intermediul Bursei. Pot fi în limba română sau engleză;
- lista lucrărilor științifice publicate și a patentelor înregistrate de aplicantă, în limba engleză, de la cele mai recente la cele mai vechi cu link web către conținutul integral dacă există.
- Un buget estimativ care detaliază cheltuielile avute în vedere pentru a sprijini coerența și realismul activității de cercetare.
- Calitatea aplicației;
- Excelența științifică în cercetare.
Pentru mai multe detalii click aici.