Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Versiunea finală a Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 a fost validată și transmisă Comisiei Europene

În data de 26 septembrie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a validat și transmis către Comisia Europeană versiunea finală a Programului Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, în primul lot de 4 Programe, alături de cele ale regiunilor Vest, Nord Vest  și Sud Muntenia.

Viitorul Program Regional,principalul instrument de finanțare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul de stat, va oferi fonduri în valoare totală de peste 1,2 miliarde de euro în regiunea Sud-Vest Oltenia.

„Este un pas deosebit de important pentru viitorul regiunii, pentru proiectele strategice gândite la nivel regional. A fost o perioadă intensă, de muncă susținută, a întregii echipe a ADR Sud-Vest Oltenia, iar rezultatele sunt pe măsura eforturilor depuse. Iată, am ajuns în punctul în care avem varianta finală a viitorului Program Regional, care așteaptă aprobarea Comisiei Europene. Pentru elaborarea documentului, experții din cadrul instituției s-au întâlnit periodic cu autoritățile publice locale din regiune, au avut loc numeroase consultări în ceea ce privește portofoliile de proiecte. S-a urmărit, astfel, ca Programul să fie realizat în concordanță cu nevoile regiunii. În prezent, se lucrează la ghidurile solicitanților, la drafturi. Avem deja postate pe site-urile noastre și pe paginile de socializare mini-ghiduri cu principalele informații”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Obiectivul strategic al PR SV este de a îmbunătăți competitivitatea economică, coeziunea socială și accesibilitatea regiunii, în vederea creșterii calității vieții cetățenilor. Strategia programului se concentrează pe valorificarea avantajelor competitive ale regiunii și pe abordarea blocajelor cheie în sectoare specifice (cum ar fi transportul, educația, mobilitatea, eficiența energetică, regenerarea urbană).

În acest sens, prin strategia programului sunt asumate o serie 6 de obiective specifice regionale (OSR): 

  • OSR 1 - Creşterea capacităţii de CDI și a competitivității întreprinderilor;
  • OSR 2 - Accelerarea transformării digitale;
  • OSR 3 - Reducerea emisiilor de carbon prin promovarea eficienței energetice, dezvoltarea infrastructurii verzi și îmbunătățirea transportului public urban;
  • OSR 4 - Creșterea mobilitatii si conectivității prin dezvoltarea unei infrastructuri de transport rutier moderne;
  • OSR 5 - Promovarea incluziunii prin asigurarea condițiilor optime în educație și sprijinirea infrastructurilor dedicate copiilor și tinerilor;
  • OSR 6 - Dezvoltarea integrată și valorificarea patrimoniului cultural și turistic.

Bugetul previzionat pentru perioada 2021-2029 este de 1.070.200 euro (FEDR), o detaliere urmând a fi prezentată în Planul de Comunicare pentru PR.

Descarcă programul

Sursa: ADR Sud-Vest Oltenia

Vizualizări: 516