Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: Apelul pentru crearea pădurilor urbane a fost prelungit!

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat ieri, 23 aprilie 2024, prelungirea apelului necompetitiv de proiecte în cadrul Investiției I.1. „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane” pentru Subinvestiția I.1.C. „Crearea de păduri urbane”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 

Noul termen limită de depunere este 31 mai 2024.

Reamintim că, beneficiarii proiectelor depuse în cadrul apelului de proiecte pot fi:

  • Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) definite conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv:
    • municipii reședință de județ;
    • municipiul București;
    • alte municipii;
    • orașe;
    • județe.
  • Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, definite conform O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Instituțiile de învățământ publice;
  • Parteneriate între tipurile de solicitanți menționați anterior.

Alocarea financiară totală este de 30 milioane euro. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea costurilor eligibile.

Prin intermediul acestui apel sunt vizate activități/acțiuni specifice pentru înființarea de păduri urbane, ce pot îmbogăți spațiile verzi actuale, insuficiente ca suprafață și diversitate. Aceste păduri urbane se vor înființa folosind o vastă diversitate de arbori și arbuști din specii native și vor avea densități mari, astfel încât să se constituie în „plămâni verzi”, ce vor aduce beneficii multiple, precum purificarea aerului, reducerea zgomotului, stocarea carbonului, reducerea temperaturii aerului, reducerea anxietății și implicit îmbunătățirea sănătății publice.

Descarcă documentele

Sursa: pnrr.mmap.ro

Vizualizări: 172