Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

APIA: Pana la 31 octombrie se pot depune cererile de ajutor pentru politele de asigurare incheiate pentru anul 2014

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca pana in data de 31 octombrie 2014, inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru politele de asigurare incheiate cu societatile de asigurare-reasigurare pentru culturile infiintate in primavara anului 2014, plantatii de pomi, arbusti fructiferi, de hamei si de vii, cu exceptia soiurilor de struguri pentru vin care beneficiaza de sprijin in conformitate cu prevederile OMADR nr. 756/2008, si pentru care s-a platit contravaloarea acestora.

Conform H.G. nr. 756/2010 ajutorul de stat se acorda sub forma de rambursare beneficiarilor si reprezinta o cota procentuala din costul primelor de asigurare platite de catre producatorii agricoli, dupa cum urmeaza:

  • 70% pentru politele care prevad acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale;
  • 50% pentru politele care prevad acoperirea pierderilor cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale, precum si a altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile si/sau a pierderilor cauzate de boli ale animalelor ori ale plantelor sau de infestari parazitare.

Beneficiarii ajutorului de stat sunt intreprinderile mici si mijlocii care desfasoara activitate in domeniul productiei agricole primare, definite conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare si conform Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008.

Sursa: APIA

Vizualizări: 87