Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Prioritatile bugetului UE pentru 2016: locuri de munca si crestere economica

Comisia Europeana a propus miercuri, 27 mai, un buget al UE in valoare de 143,5 miliarde de euro in credite de plata pentru 2016. Conform propunerii, menite sa sprijine redresarea economiei europene si sa contribuie la imbunatatirea conditiilor de viata de pe continent, aproape jumatate din bugetul anului 2016 va fi dedicat masurilor de stimulare a cresterii economice si crearii locurilor de munca. Proiectul include contributiile la Fondul european pentru investitii strategice (FEIS), un element esential al Planului de investitii pentru Europa.

Vicepresedintele Comisiei Europene pentru buget si resurse umane, Kristalina Georgieva, a declarat: „Avand in vedere actuala situatie economica, este mai important ca oricand ca banii contribuabililor sa fie folositi cu chibzuinta. In 2016, bugetul nostru va sprijini redresarea economiei, investind in cresterea economica si in ocuparea fortei de munca, si va urmari totodata sa contribuie la gestionarea provocarilor externe, cum ar fi migratia. Raspundem celor mai stringente nevoi ale Europei si urmarim sa obtinem cele mai bune rezultate posibile.”

Proiectul de buget va fi transmis Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene, urmand ca bugetul final sa fie adoptat impreuna de cei doi co-legislatori.

Context
Cele mai importante elemente ale bugetului UE propus pentru anul 2016:

  • aproape jumatate din credite (66,58 miliarde EUR) vor fi alocate pentru masurile de stimulare a cresterii economice, a ocuparii fortei de munca si a competitivitatii;
  • 1,67 miliarde EUR pentru sprijinirea prioritatilor politice ale CE, precum uniunea energiei si piata unica digitala, prin intermediul unor programe precum Mecanismul pentru interconectarea Europei;
  • 1,8 miliarde EUR (in crestere cu 30 % fata de 2015) vor fi alocate pentru Erasmus+, programul european pentru educatie, formare, tineret si sport, care va ajuta peste 4 milioane de persoane sa lucreze si sa studieze in UE in perioada 2014-2020;
  • 10 miliarde EUR (in crestere cu 11,6 % fata de 2015) pentru competitivitate sporita prin cercetare si inovare, prin intermediul unor programe precum Orizont 2020;
  • 2 miliarde EUR in credite de angajament si 500 milioane EUR in credite de plata sunt destinate fondului de garantare al FEIS, pentru a debloca investitii in valoare de 315 miliarde EUR;
  • 42,86 miliarde EUR pentru agricultori;
  • 0,8 miliarde EUR pentru Fondul pentru azil, migratie si integrare (AMIF) si Fondul pentru securitate interna (ISF);
  • 9,5 miliarde EUR destinate capacitatii UE de a raspunde la crizele externe precum cele din Ucraina si Siria.

Sursa: Comisia Europeana

Vizualizări: 132