Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Intarzierea platilor in proiectele cu finantare UE elimina din piata afaceri promitatoare dupa primul sau al doilea an

Cu doua luni inainte de incheierea exercitiului financiar 2007-2013 programul de resurse umane a luat sub 50% din fondurile alocate.

Micii antreprenori care au prins „ultimul tren“ din finantarile europene alocate in intervalul 2007- 2013, care fac primii pasi in afaceri sau care au creat businessuri prin care angajeza persoane vulnerabile pe piata muncii, risca sa-si inchida afacerile in primul sau in al doilea an de functionare pentru ca autoritatile intarzie sa faca platile conform contractelor.

O parte dintre cei peste 200 de beneficiari care au castigat anul trecut si anul acesta proiecte cu finantare europeana pentru a infiinta afaceri risca sa intre in incapacitate de plata si sa-si inchida afacerile inainte de vreme din cauza intarzierii rambursarilor, spun reprezentantii companiei de consultanta in fonduri europene Structural Consulting™ Group. Consultantii subliniaza aceasta situatie intr-o scrisoare deschisa adresata prim-ministrului Dacian Ciolos, ministrului fondurilor europene Aura Raducu si lui Vladimir Rovintescu, directorul autoritatii de management al POSDRU, programul care gestioneaza liniile de finantare cu probleme.

Elena Cobianu, 25 de ani, absolventa a Facultatii de Comunicare, este unul dintre tinerii antreprenori care au aplicat in aceasta vara un proiect in cadrul liniei de finantare „Romania Start-up” pentru obtinerea unei finantari de circa 84.000 de lei, ca sa realizeze o platforma online de consultanta pentru achizitia de cadouri (www.decadoo.com).

Proiectul nostru a inceput oficial pe 5 august, iar pana la data de 5 decembrie 2015 noi trebuia, teoretic, sa facem toate cheltuielile eligibile din proiect. Insa pana in prezent noi nu am primit niciun ban din finantarea pe care am castigat-o, iar daca vom primi banii nu stiu daca vom putea cheltui mai mult de 10% din suma pana pe 5 decembrie. Noi am respectat toate conditiile din contract, am facut si doua angajari pentru care platim taxele la zi, pentru ca altfel suntem sanctionati, insa nimeni de la stat nu e sanctionat daca autoritatile nu respecta termenii contractului si ne blocheaza afacerea“, a spus Elena Cobianu.

Antreprenoarea, care administreaza platforma online prin intermediul companiei Web Generals SRL-D, spune ca a fost nevoita sa isi ia un loc de munca part time pentru a putea lucra in paralel si la afacere, in timp ce partenerul sau in proiect s-a angajat cu norma intreaga.

Linia de finantare „Romania Start-up“, pentru care Elena Cobianu a aplicat, a avut o alocare financiara de circa 100 mil. euro si a finantat peste 40 de proiecte ale antreprenorilor aflati la inceput de drum, acestia putand primi cate 25.000 de euro finantare. Tinerii antreprenori care au accesat aceste finantari (o mare parte fiind studenti) si-au deschis afaceri in domenii precum crearea de software, vulcanizare, service auto, servicii de catering, servicii de fotografiere, prelucrare lemn etc. „Am vrut la un moment dat sa renuntam de tot la idee din cauza ca nu mai primeam banii, insa nu puteam din cauza contractului. Ar fi de mare folos daca, in cazul in care se vor face platile, sa se prelungeasca termenul pentru cheltuieli eligibile. Mi-ar placea sa continui mai departe cu aceasta idee, sa fiu antreprenor in Romania si nu in alta parte“, a mai spus Elena Cobianu.

O alta linie de finantare la exista probleme in rambursare este cea dedicata dezvoltarii economiei sociale, care a avut doua “apeluri” lansate anul trecut si care a finantat peste 170 de proiecte. Proiectele de economie sociala sprijina infiintarea unor afaceri (de tipul brutariilor, tamplariilor, tipografiilor, textile etc.) in care lucreaza persoane din grupurile vulnerabile, pentru integrarea acestora.

“Falimentul institutional il precede/cauzeaza pe cel individual. Daca guvernul nu reuseste sa-i plateasca rapid pe cei care si-au asumat un risc (beneficiarii schemelor de minimis), vom fi martorii unor destine marcate inca de la inceput de esec. Ar fi pacat sa pierdem o generatie de antreprenori cu spiritul frant de incapacitatea autoritatilor de a-si onora obligatiile contractuale“, a spus Dragos Jaliu, partener in cadrul Structural Consulting™ Group, companie care administreaza platforma www.fonduri-structurale.ro.

Consultantii au averitzat, in scrisoarea transmisa oficialilor, ca exista un pericol iminent ca aceste start-up-uri si afaceri sociale sa intre in incapacitate de plata si sa se inchida din lipsa resurselor financiare.

“Sansa unor antreprenori de a supravietui primului an se numara acum in zile. Sunt oameni care au sperat ca fondurile europene nu sunt doar un miraj si si-au asumat demararea unor afaceri, sociale sau nu. Sunt afaceri in prag de colaps nu din prost management ci din faptul ca, din nou, statul nostru uita sau intarzie major sa-si indeplineasca datoria asumata contractual: sa plateasca ce a validat”, a spus Dan Barna, partener in cadrul Structural Consulting™ Group.

Care sunt principalele probleme cu care se confrunta cei care au primit finantari europene din schemele de minimis din cadrul POSDRU

  • Timpul prea scurt ramas la dispozitie pentru implementarea majoritatii proiectelor (pe unele linii de finantare perioada se incheie in primele 5- 10 zile din luna decembrie a acestui an)
  • Multe firme care au accesat aceste finantari au ramas fara lichiditati si nu pot plati contributiile si impozitele pe salarii
  • Incapacitatea de a mai contracta noi cheltuieli pentru materii prime, materiale, echipamente, servicii etc. a beneficiarilor deoarece au o credibilitatea din ce in ce mai scazuta in fata furnizorilor;
  • Transmiterea de catre organismele intermediare (OIR) catre autoritatilor de management, inregistrarea si ordonanarea la plata a cererilor de plata/rambursare dureaza mai mult decat procesarea in sine a documentelor de catre ofiterii de verificare din OIR-uri;
  • AM POSDRU nu arata, in mod tranparent, care e ordinea in care efectueaza platile pe proiectele aflate in implementare.

Ce solutii propun consultantii
  • Procesarea cu rapiditate de catre OIR-uri a tuturor cererilor de plata depuse de beneficiarii POSDRU prin care s-a solicitat ajutor de minimis (pe DMI 6.1. si DMI 3.1.)
  • Transmiterea rapida de catre OIR-uri catre AM a cererilor deja procesate si aprobate
  • Inregistrarea si ordonantarea la plata cu maxima celeritate a cererilor primite la nivelul AM POSDRU
  • Efectuarea pana pe 27 noiembrie 2015 in mod nediscriminatoriu si transparent a tuturor platilor aferente componentei/transelor de ajutor de minimis aprobate prin cereri de plata/cereri de rambursare

Stadiul absorbtiei Fondurilor Structurale si de Coeziune pe fiecare Program Operational (31 octombrie 2015)

Esecul schemelor de ajutor de minimis (titulatura primita de liniile prin care se aloca finantari de pana la 200.000 de euro) din cadrul programului POSDRU reprezinta imaginea de ansamblu a acestui program, care a fost „vedeta negativa” a programelor cu finantare din fonduri structurale. Cu o alocare financiara de aproape 3,5 miliarde de euro in perioada 2007- 2013, POSDRU a avut o rata de absorbtie de doar 47% pana la finalul lunii octombrie a acestui an, 2015 fiind ultimul an in care se mai pot cheltui banii alocati in acest exercitiu financiar. Paradoxal este ca, daca in general POSDRU a avut probleme din cauza ca beneficiarii aveau de facut prea multe raportari (intrucat proiectele finantate nu aveau rezultate „palpabile”, fiind vorba de proiecte de tipul cursurilor de training), schemele de minimis din cadrul POSDRU erau singurele in care se puteau vedea „fizic” rezultatele, intrucat se adreseaza antreprenorilor care pornesc afaceri. Desi a avut la dispozitie 19 mld. euro „gratis” de la Uniunea Europeana, Romania nu a reusit sa atraga decat 10,6 miliarde de euro, adica 56% din totalul fondurilor structurale alocate tarii noastre pana in prezent.

Sursa: Ziarul Financiar

Vizualizări: 193