Ești membru? Cont nou / Autentificare
Blog

Iar premiul de 1 milion de euro merge catre…Uniunea Europeana!


Daca bugetul UE ar fi alcatuit doar din premii…

…atunci aprobarea cadrului bugetar pentru 2014-2020 nu ar mai fi guvernata de interese nationale fundamentate puternic emotional in negocieri si tocmeli. In isteria generala creata in jurul discutiilor pe bugetul 2014-2020, un anunt s-a strecurat aparent fara sa atraga atentia. Comisia va cheltui aproape un milion de euro pe proiecte pentru copii. „De acesti bani(930.000 euro) vor beneficia cei care reprezinta prima speranta pentru viitor si care sunt totodata primele victime ale conflictelor prezente si trecute: copiii” a declarat acum cateva zile presedintele Barosso. Un milion de euro primit de catre UE „la pachet” cu premiul Nobel anuntat in urma cu o luna.

Un milion de euro a carui „obtinere” nu a iscat polemici sau priviri piezise.  Iar destinatia acestui milion a fost deja stabilita fara tam-tam sau camasi ude dupa negocieri dure intinse peste week-end.  Vor fi bani cheltuiti cu scop si cu cap. Un exercitiu de planificare strategica excelent parcurs de UE intr-un moment in care „proiectul european” este, in opinia multora, in pericol. Proiect care are sanse sa continue pentru ca exista miracole.

O “gluma buna” sau un indemn de a crede in miracole?

Acum o luna Comitetul Nobel a anuntat decernarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, ca recunoastere a contributiei sale la promovarea pacii, reconcilierii, democratiei si drepturilor omului in Europa.

Reactiile presei si formatorilor de opinie (vezi aici) din blogosfera romaneasca la anuntul facut de Comitetul Nobel au fost insa preponderant negative. Au existat voci care au sustinut ca acordarea Premiului Nobel pentru Pace unei organizatii supranationale este „o gluma buna”, care submineaza identitatea nationala a statelor membre si compromite insasi credibilitatea acestui premiu si a institutiei care il decerneaza.

Alti bloggeri (vezi aici) au considerat premiul ca fiind lipsit de substanta – o simpla recompensa a ipocriziei acordata UE intr-un moment al crizei economice si revoltelor sociale pentru a mentine increderea „naivilor” – adica a eurooptimistilor – in proiectul european.

La urma urmei, de ce ar merita UE sa primeasca premiul Nobel? In Grecia, Angela Merkel a fost primita cu pietre si steaguri naziste. In Spania, mii de studenti au protestat in ultimele luni in Madrid, Valencia si Barcelona impotriva reducerilor bugetare. Tot in Spania, catalanii solicita organizarea unui referendum pentru secesiune. In Franta, autoritatile continua desfiintarea taberelor de romi de la marginea oraselor si expulzarea acestora catre statele Europei de Est. Iar in tot acest timp, state membre ale UE trimit sau mentin contingente militare in Afghanistan si Irak.

Insa departe de a ne concentra atentia exclusiv catre partea plina a paharului, este important sa ne amintim ca, de la incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial si pana acum, statele Uniunii Europene au traversat o perioada de pace si relativa prosperitate. Dupa mai bine de 7 decenii de razboi intre Franta si Germania – incepand cu Razboiul Franco-Prusac izbucnit in 1870 si terminand cu al Doilea Razboi Mondial in 1945 – crearea Comunitatatii Economice Europene si mai tarziu a Uniunii Europene a pus capat conflictelor armate intre doi inamici istorici.

Acum, la aproape 70 de ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pacea s-a banalizat, devenind o realitate cotidiana. Am uitat care este valoarea pacii. Am uitat sacrificiile care s-au facut pentru pace. Am uitat ca in lipsa pacii nu am fi avut astazi multe beneficii care ni se par absolut firesti – siguranta personala, dreptul si posibilitatea de a calatori, de a ne bucura de viata, de a ne face prieteni si de a zambi.

Am uitat ca pacea este un miracol, dupa cum titreaza si cotidianul Die Welt – ‘Premiul Nobel pentru Pace este o recompensa pentru un miracol si o incurajare de a continua sa credem in miracole’.

Si mai ales, am uitat ca suntem si noi o mica parte a structurii numite Uniunea Europeana si ca premiul acesta este si al nostru, al tuturor.

2 thoughts on “Iar premiul de 1 milion de euro merge catre…Uniunea Europeana!

  1. Bun material, felicitări. Titlul… putea fi mai inspirat și mai legat de conținut; în rest ideea generală, cu sublinierea pe final a valorii inestimabile a păcii, este excelentă.

  2. Uniunea Europeana merita acest premiu deoarece promoveaza valori general-umane :
    1.dreptul de a fi mereu mai bun , mai instruit prin politica “Life long learning”
    2.dreptul de a calatori si de a comunica liber
    3.dreptul de a fi un cetatean activ ,de a construi in plan social si material prin oferirea finantarilor prin fonduri nerambursabile
    4.atentia acordata ecologiei
    5.ofera standarde de dezvoltare-pt. multe state, accesul in UE reprezinta un certificat de buna purtare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *