Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Solicitari de peste 100 de milioane de euro – fonduri europene pentru investitii in ferme si exploatatii agricole

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) - n.r. fosta APDRP - a primit 580 de cereri de finantare in valoare totala nerambursabila de peste 106,8 milioane de euro, in sesiunea pentru finantarea investitiilor de modernizare a exploatatiilor agricole prin Masura 121 a Programului National de Dezvoltare Rurala.

Dintre cele 580 de proiecte, 211 reprezinta investitiile pentru fermele de familie, avand o valoare nerambursabila de 9,2 milioane de euro. Restul de 369 de proiecte cu o valoare nerambursabila de peste 97,5 milioane de euro, sunt reprezentate de investitiile in modernizarea exploatatiilor agricole.

Dintre proiectele pentru fermele de familie, majoritatea, mai exact 194 de cereri de finantare sunt cereri de infiintare sau modernizare a fermelor vegetale, 17 cereri de finantare fiind cele pentru fermele de animale.

Dintre proiectele pentru exploatatiile agricole, un numar de 317 de cereri de finantare au ca obiectiv fermele vegetale, restul de 52 avand drept scop investitiile in fermele animale.

Cele mai multe cereri de finantare au fost depuse in judetele care fac parte din Regiunea 2 Sud Est. Astfel, 165 de proiecte aferente Masurii 121, cu o valoare totala nerambursabila de 31,2 milioane de euro au fost depuse on-line sau la sediile Oficiilor Judetene ale AFIR din judetele: Constanta, Tulcea, Galati, Vrancea, Braila si Buzau.

La nivel national, proiectele depuse in cadrul acestei masuri de finantare, vizeaza, printre altele, infiintarea plantatiilor de coacaz, afin, catina alba, nuc, pomi fructiferi (ciresi, aluni etc.), ferme sau sere de legume, infiintarea sau modernizarea fermelor de bovine, suine, caprine, avicole, achizitionare de utilaje si echipamente etc.

„Putem spune ca prima sesiune din anul 2014, a functionat corect si a permis solicitarea a peste 100 de milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea exploatatiilor agricole, in mod special, a fermelor agricole familiale. De asemenea, aceasta sesiune a reprezentat un moment important in procesul de facilitare a accesarii fondurilor europene, prin introducerea unui nou sistem de solicitare a fondurilor europene, prin depunerea on-line a proiectelor. Raspunsul potentialilor beneficiari la aceasta metoda pentru depunerea proiectelor a fost pozitiv”, a adaugat Directorul General Adjunct al AFIR, Nicolae POPA.

Aceasta prima sesiune de cereri de proiecte din anul 2014 a fost lansata pe 20 mai 2014 si a fost prelungita pana in data de 31 iulie 2014, marcand prima cerere de proiecte cu finantare din PNDR 2020. Depunerea proiectelor pentru Masura 121 s-a facut, conform precizarilor din Ghidul Solicitantului, la sediile OJFIR, in intervalul orar 09:00 – 14:00 si on-line. Ultima zi pentru depunerea proiectelor, 31 iulie, a avut ca termen limita ora 12:00.

Sursa: AFIR

Vizualizări: 186