Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Viitorul se construieste in fiecare zi!


Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană (AEDU) a organizat în perioada 18 -20 noiembrie a.c. sesiunile regionale ale conferinţei finale, sesiuni ce au marcat finalizarea acţiunilor implementate în cadrul proiectului “RURAL EU-RO COMP – Competenţe şi Antreprenoriat la Standarde Europene în Mediul Rural”, acţiuni cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU).

Informaţii privind proiectele POSDRU puteţi găsi accesând website-ul www.fonduri-ue.ro.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Şcolilor Profesionale (ANESPO) în perioada aprilie 2014 - noiembrie 2015, în regiunile de dezvoltare Sud-Est, Sud-Muntenia, Centru şi Bucureşti-Ilfov. În cadrul conferinţei au fost prezentate rezultatele înregistrate şi transferul de bune practici între cele două organizaţii din România şi Portugalia pentru dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor beneficiarilor finali ai acestui proiect.

“Dacă prin participarea la acţiunile proiectului nostru, am reuşit să aducem o plus valoare în viaţa beneficiarilor noştri finali şi să le redăm încrederea şi speranţa în propriile lor forţe, atunci putem considera misiunea noastră îndeplinită!”,
Luminiţa Lazăr, manager proiect.

Pe parcursul celor 20 luni de implementare 798 şomeri au fost informaţi și orientaţi profesional, 577 şomeri au beneficiat de măsuri de consiliere profesională specializată, 480 şomeri au beneficiat de măsuri de formare profesională: competențe informatice, limba engleză, competențe antreprenoriale, ospătar, bucătar, cameristă, administrator pensiune turistică, lucrător în pensiune turistică, lucrător comercial, au fost înființate 20 de noi afaceri în domenii non-agricole în mediul rural, 20 şomeri devenind astfel antreprenori, au fost organizate şi derulate patru burse regionale de locuri de muncă și formare profesională în cele patru regiuni vizate de proiect, au fost realizate stagii de practică la organizaţiile de profil din Portugalia pentru 50 de absolvenți ai cursurilor de calificare, peste 115 persoane din rândul beneficiarilor finali şi-au schimbat statutul pe piaţa muncii, devenind din şomeri persoane ocupate.

“Participarea mea la acest proiect mi-a dat încredere în mine şi mi-a dat un impuls spre bine! A fost o experienţă minunată şi o întâlnire uluitoare cu doamna lector! Vă mulţumesc!”, Mirela Ivanov, absolventă a cursului de calificare în ocupaţia administrator de pensiune.

Pentru mai multe detalii privind proiectul RURAL EU-RO COMP puteți accesa site-ul www.asoc-edu.ro.

Vizualizări: 88