Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POAT 2007-2013: 73% din suma alocata solicitata la Comisia Europeana pana in octombrie 2015

Ministerul Fondurilor Europene, Directia Generala Asistenta Tehnica a organizat in data de 25 noiembrie 2015, al saptesprezecelea Comitet de Monitorizare pentru POAT 2007-2013 si cel de-al treilea pentru POAT 2014-2020.

In deschiderea reuniunii a fost prezenta doamna Aura Raducu, noul ministru al fondurilor europene, care a punctat contributia POAT, subliniind ca in ciuda unei alocari reduse, nu trebuie subestimata importanta acestuia, obiectivul Programului Operational Asistenta Tehnica fiind acela de a sustine intreg sistemul de gestionare, management si control al fondurilor europene pentru o functionare eficienta si eficace si de a crea sinergiile necesare intre celelalte programe operationale. A mai precizat ca se doreste incheierea cu succes a perioadei 2007-2013, cu o rata de absorbtie cat mai mare si a incurajat membrii CM POAT sa-si aduca direct contributia la demersurile ce privesc simplificarea procedurilor si imbunatatirea implementarii programelor.

In cadrul Comitetului de Monitorizare pentru POAT 2007-2013 a fost analizata evolutia si stadiul programului in perioada iunie-octombrie 2015. Pana la 31 octombrie, au fost solicitate la Comisia Europeana sume in valoare de 547,48 mil. Lei (FEDR, incluzand top-up), reprezentand 73% din suma totala alocata POAT 2007-2013, evitandu-se riscul de dezangajare automata aferent anului 2015. Pe agenda reuniunii s-au mai regasit si subiecte privind planul de inchidere si evaluarea de impact a POAT 2007-2013, precum si stadiul utilizarii expertizei financiare internationale (BM, BEI si BERD).

Pentru perioada 2014-2020, tematica dezbatuta in cadrul Comitetului de Monitorizare a urmarit prezentarea Planului de proiecte POAT aferent anilor 2015-2016, Stadiul indeplinirii conditionalitatilor ex-ante aplicabile POAT si Stadiul dezvoltarii aplicatiilor informatice MySMIS 2014 si SMIS2014+.

De asemenea, au fost discutate modificarile aduse Strategiei comune de comunicare pentru Instrumente Structurale 2014-2020 care au rezultat in urma consultarilor din comitetele de monitorizare ale celorlalte programe operationale, iar varianta finala a fost aprobata si urmeaza sa fie transmisa oficial Comisiei Europene.

Ambele evenimente au reunit participanti din randul institutiilor cu atributii in gestionarea si controlul Instrumentelor Structurale (Ministerul Fondurilor Europene, Autoritati de Management, Autoritatea de Certificare si Plata, Autoritatea de Audit), alte institutii publice, precum si parteneri economici si sociali.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 126