Prima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Interreg V-A Romania-Ungaria, gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) in calitate de Autoritate de Management, a avut loc in data de 26 mai 2016.
Subiectele dezbatute au vizat in principal aspecte legate de constituirea si organizarea Comitetului de Monitorizare ca principala structura decizionala a programului, precum si alocarile aferente beneficiarilor de Asistenta Tehnica pentru intreaga perioada de programare. Discutiile purtate asupra acestor subiecte s-au finalizat prin aprobarea Regulilor de Procedura pentru Comitetul de Monitorizare si aprobarea alocarilor financiare mentionate.
Totodata, in cadrul intalnirii au fost aprobate si Strategia de Comunicare a Programului Interreg V-A Romania-Ungaria si Manualul de Identitate Vizuala. Membrii Comitetului de Monitorizare au aprobat, de asemenea, Raportul Anual de Implementare pentru anul 2015. La reuniune au participat reprezentanti ai autoritatilor si institutiilor centrale, regionale si judetene din ambele state participante in program, ai Comisiei Europene, ai Autoritatii de Audit si ai Autoritatii de Management din cadrul MDRAP.