Ești membru? Cont nou / Autentificare

Fisa Proiect C8.I8. Atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare

Beneficiari eligibili

  • Persoană fizică

Detaliere beneficiari eligibili

Instrumentul de finanțare se adresează cercetătorilor din străinătate, inclusiv români din diaspora, pentru care începerea sau revenirea la o carieră de cercetare în România reprezintă o alternativă viabilă.  

Proiectul va fi implementat de o echipă de cercetare condusă de directorul de proiect, care are responsabilitatea principală pentru administrarea proiectului.

Proiectul se desfășoară în instituții sau unități de cercetare-dezvoltare din România (organizații de cercetare), numite în continuare instituții gazdă. Instituția gazdă nu poate fi o întreprindere legislației privind ajutorul de stat.

Informații despre apel

APEL  PNRR-III-C9-2022 - I8  PNRR/2022/componenta nr. 9/investiția nr. 8

Pilonul III. Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice

Principalul obiectiv al componentei îl reprezintă crearea unui mediu sustenabil, predictiv și simplificat pentru derularea activității mediului de afaceri, creșterea accesului la finanțare, prin dezvoltarea de instrumente adaptate nevoilor întreprinderilor, cu accent inclusiv pe contribuția la schimbările climatice și tranziția digitală, creșterea capacității de inovare a sistemului CDI pentru crearea de sinergii cercetare–mediu de afaceri, precum și dezvoltarea premiselor necesare pentru reformarea sustenabilă a companiilor de stat.

Obiectiv general: Sprijinirea sistemului național de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, în jurul căreia se vor crea și dezvolta grupuri de cercetare de excelență în domenii științifice de vârf, contribuind la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă.

Obiective specifice:

  • Dezvoltarea și promovarea cercetării științifice fundamentale din România;
  •  Încurajarea formării resursei umane competente și crearea unor grupuri de cercetare de excelență pentru a echilibra investiția existentă în infrastructurile de cercetare din țară;
  •  Creșterea capacității instituționale de absorbție a fondurilor europene, respectiv stimularea parteneriatelor internaționale instituționale;
  • Recuperarea decalajelor pe care România le înregistrează față de media UE și față de țările din regiune în domeniul cercetării-dezvoltării;
  •  Aderararea la Carta Europeană a cercetătorilor și adoptarea Codului de conduită pentru recrutarea cercetătorilor de către organizațiile de cercetare din România;
  • Creșterea numărului de publicații cu înalt impact internațional, precum și a numărului de cereri de brevete/brevete EPO, USPTO, JPO sau cereri de brevete/brevete obținute în alte țări UE și OECD;
  • Identificarea, susținerea și dezvoltarea echipelor de cercetare pentru a le permite să atingă, să mențină și să consolideze masa critică necesară competitivității acestora pe plan internațional;
  •  Pregătirea și implicarea activă a studenților doctoranzi și a cercetătorilor post-doctoranzi pentru o carieră de excelență în cercetarea științifică din România, încurajând astfel formarea cercetătorilor într-un mediu de înaltă calitate științifică;
  • Susținerea cercetătorilor de excelență pentru stimularea participării cu succes în competițiile programului cadru Orizont Europa al Uniunii Europene.

Prezentul apel este coordonat  Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Str. Mendeleev, nr. 21-25, cod 010362, sector 1, Bucureşti, România. 

Condiții de eligibilitate

Criterii de eligibilitate pentru solicitanți și instituții gazdă:

  • Directorul de proiect este doctor în științe, având titlul de doctor obținut în urmă cu cel puțin 3 ani înainte de data limită pentru depunerea proiectelor;
  • În cazul în care titlul de doctor a fost acordat prin ordin de ministru, se ia în considerare data ordinului de ministru, iar în caz contrar se ia în considerare data indicată pe diplomă;
  • Directorul de proiect a condus, în ultimii 7 ani anteriori datei limită pentru depunerea cererii de finanțare, cel puțin un proiect de cercetare-dezvoltare;
  • Directorul de proiect este un cercetător a cărui instituție de apartenență este localizată în afara României și care a desfășurat activități de cercetare, în afara României, cel puțin în ultimii 3 ani calculați la data închiderii apelului;
  • În structura echipelor de cercetare se regăsesc în mod obligatoriu, pe lângă directorul de proiect, cel puțin 2 poziții echivalent normă întreagă pentru cercetătorii post-doctoranzi și cel puțin 2 poziții echivalent normă întreagă pentru studenții doctoranzi;
  • Instituția gazdă trebuie să fi aderat sau să adere, în maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanțare, la Carta europeană a cercetătorilor și la Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor;
  • Instituția gazdă trebuie să inițieze sau să continue procedura de implementare a cartei și codului cercetătorilor până la obținerea logo-ului „HR Excellence in Research” acordat de către Comisia Europeană, până la finalizarea proiectului.
  • Directorul de proiect a publicat, în ultimii 7 ani anteriori datei limită pentru depunerea proiectelor, în calitate de autor principal:

Pentru domeniile (1) PHYSICAL SCIENCES AND ENGINEERING; (2) LIFE SCIENCES:

  • minimum 8 lucrări (încadrate cu tipul de document/document type article, review sau proceedings paper), publicate în reviste din Science Citation Index Expanded, aflate printre primele 50% (cuartila Q1 sau cuartila Q2) în cadrul unui subdomeniu/Web of Science Category stabilit de Clarivate Analytics;
  • din cele 8 lucrări, cel puțin 4 lucrări se află în top 25% (Q1 după Journal Impact Factor (JIF) sau Article Influence Score (AIS)), în cadrul unui subdomeniu/Web of Science Category stabilit de Clarivate Analytics.
  • Directorul de proiect a publicat, în ultimii 7 ani anteriori datei limită pentru depunerea proiectelor, în calitate de autor principal:

Pentru domeniul (3) SOCIAL SCIENCES AND HUMANITIES:

  • minimum 8 lucrări (încadrate cu tipul de document/document type article, review sau proceedings paper), publicate în reviste din Social Sciences Citation Index sau Arts & Humanities Citation Index, aflate printre primele 50% (Q1 sau Q2) în cadrul unui subdomeniu/Web of Science Category stabilit de Clarivate Analytics sau în reviste din Scopus aflate printre primele 50% (percentila între 50th și 100th după CiteScore) în cadrul unui subdomeniu/Subject area-Category stabilit de Elsevier;
  • din cele 8 lucrări, cel puțin 4 lucrări se află în top 25% (Q1 după JIF sau AIS) în cadrul unui subdomeniu/Web of Science Category stabilit de Clarivate Analytics sau în top 25% (percentila între 75th și 100th după CiteScore) în cadrul unui subdomeniu/Subject area-Category stabilit de Elsevier.
  • Daca proiectul este acceptat la finanțare, cercetătorul de top trebuie să aibă un contract de muncă cu instituția gazdă pe toată durata proiectului, cu o normă de minimum 75% dintr-o normă întreagă;
  • Instituția gazdă nu este declarată, conform legii, în stare de incapacitate de plată, nu are conturile blocate conform unei hotărâri judecătorești, nu a furnizat declarații inexacte cu privire la informațiile solicitate de către MCID, nu a încălcat prevederile unui alt contract de finanțare încheiat anterior cu o autoritate contractantă;

Activități eligibile

1. Activități de cercetare fundamentală, conform OG nr. 57/2002, cu modificările și completările ulterioare, în domeniile științifice enumerate în Anexa 3 – Domenii științifice;

2. Activități suport pentru derularea proiectului;

3. Activități de diseminare.

Pentru a se asigura conformitatea cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01), activitățile de cercetare, dezvoltare și inovare legate de activitățile/activele incluse pe lista de excludere nu pot fi eligibile.

Astfel, sunt excluse de la finanțare următoarele domenii/activități:

1. activități legate de combustibili fosili, inclusiv utilizarea în aval;

2. activități acoperite de sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) atingând emisii de CO2 preconizate a nu fi mai mici decât valorile de referință relevante;

3. compensarea costurilor ETS indirecte;

4. activități legate de depozitele de deșeuri, incineratoare și instalațiile de tratare mecano-biologică a deșeurilor;

5. activități în care eliminarea pe termen lung a deșeurilor poate dăuna mediului.

Cheltuieli eligibile

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor pentru investiții, după cum urmează:

  1. cheltuieli cu personalul: salarii și contribuții aferente salariilor și veniturilor asimilate acestora, potrivit legii pentru personalul angajat pe proiect conform plafonarii detaliate in ghid.
  2. cheltuieli cu logistica:
  • cheltuieli de capital: instrumente și echipamente de cercetare necesare implementării și derulării proiectului
  • cheltuieli cu achiziționarea de materiale, consumabile și alte produse similare: (maximum 20% din bugetul proiectului)
  • cheltuieli aferente cercetării contractuale, brevetelor cumpărate sau obținute cu licență din surse externe, în condiții de concurență deplină, precum și costurile aferente serviciilor de consultanță și serviciilor echivalente folosite exclusiv pentru proiect;
  • alte costuri de exploatare, suportate direct ca urmare a proiectului: cheltuieli legate de diseminarea în regim „acces deschis” a rezultatelor proiectului

       c. cheltuieli de deplasare: maximum 2,5% din suma cheltuielilor cu personalul și a cheltuielilor cu logistica;

       d. cheltuieli de regie: acestea nu vor depăși 15% din totalul cheltuielilor cu personalul, cheltuielilor cu logistica și cheltuielilor de deplasare, exceptând valoarea imobilizărilor corporale.

Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi asigurată din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru COMPONENTA 9, Investiția 8.

Valoarea proiectului și finanțarea acordată

Bugetul alocat prezentei competiții, pentru întreaga perioadă de derulare a proiectelor, este de 840.000.000 RON (168.000.000 EUR).

Cursul RON/EUR utilizat în cadrul apelului de proiecte va fi cursul InforEuro din luna august 2022, iar același curs va fi utilizat la semnarea contractelor de finanțare.

 

Valoarea minimă și maximă a finanțării alocate per proiect

Finanțarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată de 36 de luni este de maximum 7.000.000 RON.

Finanțarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată mai scurtă de 36 de luni se calculează proporțional cu durata proiectului raportată la 36 de luni.

 

Criterii de evaluare si selecție

Criterii de evaluare

În vederea realizării procesului de evaluare a propunerilor de proiecte, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) aprobă prin ordin de ministru metodologia de selecție a unui partener public pentru evaluarea propunerilor de proiecte.

Propunerile de proiecte primite sunt verificate de către personalul Unității de Implementare a Reformelor PSF (UIRPSF)/MCID, pentru a se asigura că toate criteriile de eligibilitate sunt îndeplinite atât de instituția gazdă, cât și de directorul de proiect.

Propunerile de proiecte sunt evaluate de experți independenți, cu un nivel înalt de experiență profesională și o foarte bună vizibilitate internațională într-un anumit domeniu de cercetare.

Pentru fiecare proiect, cel puțin 50% dintre experții evaluator sunt selectați din străinătate, în baza experienței și expertizei științifice de nivel international, din statele membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Fiecare propunere de proiect este evaluată, din punct de vedere al calității științifice, în mod independent, online, de cel puțin trei experți evaluatori.

 

Criterii de punctare și selecție

Propunere de proiect este luată în considerare pentru finanțare dacă obține un scor final de cel puțin 80 puncte și a obținut calificativul de minimum 3 pentru fiecare subcriteriu de evaluare.

Pentru fiecare domeniu al competiției se stabilește un panel format din raportorii proiectelor cu un scor total de cel puțin 80 puncte și calificativul de minimum 3 pentru fiecare subcriteriu de evaluare, după stabilirea consensului.

Ulterior, directorul de proiect este invitat în cadrul ședinței de panel pentru susținerea propunerii de proiect și pentru a răspunde la întrebările punctuale ale panelului.

Listele propunerilor de proiecte, ordonate descrescător, după punctajul obținut, câte una pentru fiecare din domeniile cuprinse în Anexa 3, DOMENIUL (1) PHYSICAL SCIENCES AND ENGINEERING; DOMENIUL (2) LIFE SCIENCES; DOMENIUL (3) SOCIAL SCIENCES AND HUMANITIES, vor fi publicate pe pagina web a MCID, www.research.gov.ro .

 

Criterii de departajare

În cazul în care există două sau mai multe propuneri de proiecte cu punctaj final identic, departajarea acestora, dacă bugetul nu permite finanțarea tuturor proiectelor, se va face în funcție de punctajul obținut pentru fiecare criteriu de evaluare, în ordinea din raportul final de evaluare.

Depunerea proiectelor

Tipul apelului: competitiv.

Durata apelului: 03.10.2022 – 15.11.2022, prelungit până pe 30.11.2022, ora 16.00

Modalitatea de depunere: electronic, prin intermediul platformei https://proiecte.pnrr.gov.ro  

Redactarea propunerii de proiect se face în limba engleză, cuprinzând și un rezumat în limba română, cu semnătura electronică extinsă aplicată.

Durata proiectului este de minimum 24 luni și maximum 36 luni, dar derularea proiectelor se va încheia nu mai târziu de data 30.06.2026

Ghidul finanțării

Descarcă Ghidul Solicitantului

Căutați finanțare europeană

Finanțare inactivă
Perioadă de depunere proiect:

03 octombrie 2022 - 30 noiembrie 2022

Sursa de finanțare
Programul Operațional:

Planul Național de Redresare și Reziliență

Axa prioritară:

Componenta 9 - Sprijin pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare, inovare

Vrei finanțare? Te ajutăm să iei legătura cu experții! Trimite-le un e-mail!

Cere ofertă de consultanță