Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Presedintia cipriota a Consiliului UE propune micsorarea cu 50 de miliarde de euro a bugetului pentru 2014-2020

La inceputul saptamanii, Presedintia cipriota a Consiliului UE a prezentat un set de propuneri pentru negocierea viitorului cadru financiar multianual.

Fata de propunerea initiala a Comisiei, Presedintia cipriota a recomandat ca viitoarele discutii ce urmeaza a avea loc in cadrul intalnirii extraordinare a Consiliului European din noiembrie pe tema cadrului financiar 2014-2020, sa plece de la o reducere a bugetului cu cel putin 50 de miliarde de euro.

”A fost intr-adevar o provocare sa formulam propuneri care sa tina cont de pozitiile tuturor statelor membre, sa incercam sa gasim un numitor comun pentru numeroasele viziuni exprimate, viziuni divergente sau chiar in contradictie, avand mereu ca tinta binele european. Am muncit din greu, intr-un mod pragmatic si avand o abordare consensuala”, a declarat Andreas D. Mavroyiannis, ministrul adjunct cipriot insarcinat cu Afacerile Europene, presedinte al Consiliului Afaceri Generale.

Totodata, Mavroyiannis a subliniat ca ”avand in vedere recomandarile pentru o disciplina fiscala exceptionala, este esential ca viitorul cadru multianual financiar sa reflecte eforturile consolidate intreprinse de Statele Membre sa isi aduca deficitele si datoria externa pe o cale sustenabila. Trebuie sa asiguram cheltuirea calitativa a banilor, astfel incat fiecare euro cheltuit sa aduca valoare adaugata europeana si sa promoveze economii ajustate la scala, sinergic si complementar”.

„Prietenii coeziunii” VS „Prietenii cheltuirii eficiente”


Toate acestea trebuie sa se realizeze, asa cum constata EUObserver.com, prin micsorarea cu cel putin 50 de miliarde de euro a cifrei de 1033 miliarde propusa initial de Comisia Europeana. Presedintia cipriota aduce la masa discutiilor micsorarea bugetului pentru coeziune (de la 495 miliarde la 472 miliarde), dezvoltare rurala(de la 386 miliarde la 379 miliarde), sprijin de pre-aderare(de la 70 miliarde la 65 miliarde).

Cele mai mari scaderi de buget au fost propuse in domeniul coeziunii, iar EUobserver remarca faptul ca aceasta idee ” va irita cele 13 tari din Estul si Sud-Estul Europei din grupul Prietenii Coeziunii”(cei mai mari beneficiari ai Fondului de Coeziune), dar mai mult decat atat, va intalni o opozitie si mai puternica din partea unora din cele 10 state din clubul ”Prietenii cheltuirii eficiente”. Germania, Danemarca, Finlanda si Franta vor cere reducerea bugetului cu cel putin 100 de miliarde, mai putin decat Olanda, Suedia si Marea Britanie care vor revendica o micsorare de 115 – 130 miliarde, conform EUObserver.com.

Comunicatul de presa al Presedintiei Cipriote subliniaza faptul ca propunerea de reducere a bugetului cu 50 de miliarde a fost inaintata respectand principiul conform caruia ”nimic nu este decis pana cand totul va fi decis” si ca se asteapta ca un consens sa fie atins in cadrul summitului din 22-23 noiembrie, chiar si in conditiile in care, conform EUobserver, Olanda si Marea Britanie au amenintat cu dreptul de veto in cazul in care nu sunt multumite de rezultatul discutiilor.

Descarca Propunerea Presedintiei Cipriote

Sursa:Presedintia Cipriota a Consiliului Uniunii Europene, www.euobserver.com.

Raluca Preluca,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 87