Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Comisia va finanta catedre de cercetare de nivel inalt in regiuni mai putin dezvoltate

Universitatile sau institutele de cercetare din regiunile mai putin dezvoltate vor beneficia de granturi in valoare de pana la 2,4 milioane EUR in cadrul unui program-pilot al Comisiei Europene. Scopul asa-numitei initiative „Catedrele ERA” (ERA Chairs) este de a atrage academicieni de exceptie in institutii care doresc sa patrunda in mediul international al cercetarii de varf.

Comisarul pentru cercetare, inovare si stiinta, Máire Geoghegan-Quinn, a declarat: „Multe regiuni din Europa au performante slabe in domeniul cercetarii in ceea ce priveste atat productivitatea generala, cat si participarea la proiecte de cercetare finantate de UE. Doresc sa ma asigur ca nu ramane nimeni in urma, nu din motive caritabile, ci pentru ca este foarte logic din punct de vedere economic si al cercetarii ca participarea la programele noastre sa fie larga. Acesta este motivul pentru care lansam initiativa ‹‹Catedrele ERA››.”

Initiativa „Catedrele ERA” va sprijini universitati si alte organizatii eligibile sa atinga nivelul de excelenta necesar in domeniul cercetarii pentru a fi competitive la nivel international. Aceste institutii vor trebui sa demonstreze ca pot oferi mediul si dotarile necesare pentru cercetarea de excelenta, in concordanta cu Spatiul european de cercetare (ERA). Odata selectionate, institutiile respective vor acorda catedre ERA unor academicieni de exceptie care au capacitatea de a ridica standardele si de a atrage mai mult personal de nivel inalt, precum si fonduri din alte surse, cum ar fi fondurile UE pentru cercetare sau fondurile regionale ale UE.

Johannes Hahn, comisarul pentru politica regionala, a declarat: „Prin reunirea resurselor noastre in aceste regiuni, putem sa ne asiguram ca aceasta initiativa este durabila si sustenabila. Combinarea fondurilor UE pentru cercetare cu fondurile regionale ale UE ne va permite sa le asiguram acestor academicieni si echipelor lor laboratoarele si echipamentele necesare. Prin acest sprijin, vom elimina decalajul in materie de cercetare si inovare si vom contribui la transformarea acestor idei in oportunitati concrete de crestere.”

Etapa-pilot a initiativei „Catedrele ERA”, care beneficiaza de fonduri in valoare de 12 milioane EUR alocate din bugetul actualului Al saptelea program-cadru pentru cercetare (2007-2013), va testa aceasta idee. Daca aceasta se va dovedi un succes, Comisia va propune finantarea unui numar mult mai mare de Catedre ERA, in functie de marimea bugetului pentru viitorul program-cadru Orizont 2020 (2014-2020).

Context

Scopul acestei initiative este de a contribui la eliminarea decalajului in materie de cercetare si inovare care exista in Europa si de a largi participarea la Spatiul european de cercetare. Programul „Catedrele ERA” va sprijini universitati si alte organizatii eligibile sa atinga nivelul de excelenta necesar in domeniul cercetarii pentru a fi competitive la nivel international, pe o baza sustenabila.

Prima etapa a cererii de propuneri-pilot, condusa de Comisie, este identificarea si selectionarea institutiilor in care vor fi create catedre ERA. Aceasta se va face printr-un proces competitiv. Va fi eligibila orice universitate sau alta organizatie fara scop lucrativ din domeniul cercetarii (asa cum sunt definite in regulile de participare ale PC7) situata intr-o regiune de convergenta / mai putin dezvoltata (asa cum sunt definite acestea in Regulamentul general al fondurilor structurale pentru prezenta perioada de programare si caracteristici similare pentru tarile asociate).

Institutiile interesate isi pot trimite propunerile pana la 30 mai 2013; propunerile vor fi evaluate de Comisie pe parcursul verii anului 2013. Primele acorduri de grant ar putea fi semnate in decembrie 2013.

In etapa a doua, care va debuta la inceputul anului 2014, organizatiile de cercetare selectionate isi vor publica postul liber si vor selectiona titularul catedrei ERA printr-un proces de recrutare deschis si transparent, acesta fiind unul dintre principiile directoare pe care se bazeaza Spatiul european de cercetare pentru a incuraja excelenta. Candidatii pot fi resortisanti ai oricarei tari din lume.

Bugetul orientativ alocat pentru aceasta cerere de propuneri este de 12 milioane EUR. Contributia financiara pentru fiecare propunere va fi de maximum 2,4 milioane EUR pentru o perioada de pana la 5 ani. Fiecare tara va beneficia de cel mult un grant. Daca cererea de propuneri-pilot va avea succes, Comisia va propune extinderea considerabila a initiativei in cadrul programului Orizont 2020. Pe langa catedrele ERA, programul Orizont 2020 va sprijini infratirea unor institutii emergente si avansate, formarea de echipe pentru crearea de centre de excelenta, schimburile de personal, precum si furnizarea de consultanta si asistenta de specialitate. Modernizarea infrastructurii si a instalatiilor de cercetare va intra sub incidenta politicii regionale a UE.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene

Vizualizări: 132