Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Corina Crețu: La nivelul Comisiei Europene, ne declarăm întreaga disponibilitate de a sprijini România pentru a îndeplini obiectivele prioritare ale momentului

Ministrul delegat pentru fonduri europene, doamna Rovana Plumb, și comisarul european pentru politica regională, doamna Corina Crețu, au participat la o întâlnire de lucru pentru găsirea unor soluții viabile și cât mai rapide de a debloca mecanismele și de a accelera atragerea fondurilor europene în contextul în care România înregistrează acum o rată de absorbție zero a fondurilor politicii de coeziune 2014-2020.

Desemnarea autorităților implicate în gestionarea fondurilor 2014-2020, lansarea cât mai rapidă a cererilor de proiecte pentru aceste programe și închiderea programelor operaționale aferente perioadei 2007-2013 au fost principalele teme de discuție.

Doamna comisar Corina Crețu a precizat: „La nivelul Comisiei Europene, ne declarăm întreaga disponibilitate de a sprijini România pentru a îndeplini obiectivele prioritare ale momentului: desemnarea autorităților, îndeplinirea condiționalităților restante, deblocarea lansărilor de apeluri, debirocratizarea și simplificarea procesului”.

Trebuie să scoatem România din viteza zero, unde a fost ținută un an, și să o ducem în viteza a cincea. Să atragem de la CE 5,2 miliarde euro din fondurile aferente politicii de coeziune, politicii agricole comune și politicii de pescuit este obiectivul pe care să îl atingem în acest an”, a declarat doamna Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 176