AM POR a publicat pe 15 mai 2017, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei 1 ”Promovarea transferului tehnologic”, Prioritatea de investiții 1.1, Operațiunea A - Sprijinirea entităților de transfer tehnologic.
Eventualele observații asupra ghidului se vor transmite la adresa de email regio@mdrap.ro, până la data de 30.05.2017, ora 16.00. La acestea se va răspunde centralizat odată cu publicarea documentului aprobat sau odată cu o nouă consultare publică a documentului menționat, dacă va fi cazul.
MDRAPFE menționează că nu se va răspunde potențialilor solicitanți ale căror solicitări implică analize privind încadrarea în prevederile ghidului specific, respectiv privind respectarea criteriilor de conformitate/eligibilitate. AMPOR va realiza respectivele verificări numai pentru solicitanții de finanțare, ulterior deschiderii apelului de proiecte.
Ghidul menționat este în curs de definitivare, urmând ca forma finală a acestuia să fie publicată odată cu finalizarea analizelor regionale privind identificarea domeniilor regionale de specializare inteligentă.
Descarcă Ghidul
Descarcă Macheta financiară
Sursa: MDRAPFE