Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 200 de milioane de lei pentru infrastructura rutieră din Mehedinți

Cel de-al patrulea contract de finanţare din fonduri europene pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională a fost semnat ieri, 29 mai 2017, de către doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene (MDRAPFE).

Proiectul va fi implementat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, şi vizează reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Mehedinţi: DJ 562A [Gruia(int. DN 56C)- Rogova (int. DN 56A)]; DJ 563 [int. DN 56A – Oprişor (int. DJ 561 A)]; DJ 561A [Oprişor (int.DJ 563) – Balacita (int.DJ 606) – Gvardinita - Bicles – int. DJ 606A (Plopi)]; DJ 606A [int. DJ 561A – Plopi – Izvoralu (int. DJ 561A)]; DJ 561A [int. DJ 606A – Timna – int DN6]; DJ 607 [int. DN 67A (Strehaia) – Grozeşti – Pasarani – lim. jud.Gorj)].

Astfel, vor fi modernizaţi 112,525 km de drumuri judeţene conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), de acest proiect beneficiind aproximativ 22.000 de persoane.

„Contractul este deosebit de important întrucât vine şi în sprijinul elevilor din judeţul Mehedinţi şi din judeţele învecinate, cărora trebuie să le fie asigurat transportul de la domiciliu la sediul unităţilor de învăţământ; prin acest aspect se atinge una dintre ţintele prevăzute în Strategia Europa 2020 - reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu sub 10%. De asemenea, modernizarea şi reabilitarea acestei infrastructuri de transport va determina creşterea gradului de mobilitate a persoanelor şi a bunurilor, va asigura accesul mai facil şi mai rapid către furnizorii de servicii de sănătate, sociale şi educative, va contribui la reducerea timpului de deplasare şi va asigura o mai mare securitate în transport”, a precizat doamna Shhaideh, subliniind că, în continuare, creşterea gradului de absorbţie reprezintă o prioritate absolută a Guvernului.

Proiectul are o durată de implementare de 63 de luni şi o valoare totală de 213.792.063,66 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE - AM POR este de 207.356.161,42 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

Sursa: MDRAPFE

Vizualizări: 244