Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
Solidaritatea UE în acțiune: Comisia oferă asistență financiară Franței, Greciei, Spaniei și Portugaliei în urma dezastrelor naturale

Solidaritatea UE în acțiune: Comisia oferă asistență financiară Franței, Greciei, Spaniei și Portugaliei în urma dezastrelor naturale

Comisia a propus alocarea unei sume de 104 milioane de euro din Fondul de solidaritate celor patru state membre UE afectate de dezastre naturale în 2017. Acesta este unul dintre rezultatele concrete ale promisiunii Comisiei Juncker de a oferi mai mult decât simple vorbe de încurajare sau condoleanțe, atunci când un stat membru UE este afectat de un dezastru. Sumele alocate din Fondul de solidaritate al UE pot fi utilizate pentru a sprijini eforturile de reconstrucție și pentru a acoperi o parte din costurile legate de serviciile de urgență, de cazarea temporară, de operațiunile de curățare și de protejare a patrimoniului cultural, în scopul reducerii poverii financiare suportate de autoritățile naționale.

Comisarul pentru politică regională Corina Crețu a declarat: „UE este mereu alături de cei afectați de tragedii. Încă o dată, Fondul de solidaritate este dovada directă a sprijinului UE în urma unor dezastre naturale pentru a ajuta cetățenii să își refacă propria viață".

Cele 104 milioane de euro sunt alocate după cum urmează:

  • 50,6 milioane de euro pentru Portugalia și 3,2 milioane de euro pentru Spania, care au fost afectate de incendiile de pădure din timpul verii și din luna octombrie. Astfel, în august 2017, 45 milioane de euro din fondurile politicii de coeziune pentru programul regional dedicat regiunii portugheze centrale (Centro) au fost redirecționate către sprijinirea companiilor locale afectate de incendii. Programul de dezvoltare rurală pentru regiunea continentală (Continente) a fost modificat tocmai pentru a suplimenta cu 22 milioane de euro fondurile alocate inițial măsurilor de prevenire a incendiilor de pădure. În noiembrie 2017, UE a plătit Portugaliei o primă tranșă de 1,5 milioane euro din ajutorul financiar total aprobat acestui stat membru prin intermediul Fondului de solidaritate.
  • 49 milioane de euro pentru regiunile franceze Sf. Martin și Guadelupa, pentru pagubele produse de uraganele Irma și Maria. Cele două regiuni de peste mări au fost afectate de uragane devastatoare în septembrie 2017, în special Sf. Martin. Fondurile vor contribui la redresarea celor două regiuni. Comisia caută modalități pentru ca Sf. Martin și regiunea olandeză a insulei, Sint-Maarten să se redreseze împreună cu sprijinul fondurilor europene, în particular prin programul lor de cooperare inter-regională. Suma de 49 de milioane de euro include și un avans de 5 milioane de euro, plătit în decembrie 2017.
  • 1,3 milioane de euro pentru insula grecească Lesbos, afectată de un cutremur și mai multe replici ale acestuia în iunie 2017. Țara a primit deja o primă tranșă de asistență financiară din Fondul de solidaritate al UE în valoare de 136.000 euro, în octombrie 2017.

Sursa text și foto: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 124