Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Comisarul european Corina Crețu a aprobat investiții de 1,8 milioane euro în îmbunătățirea protecției contra inundațiilor în România

Prin intermediul unui pachet de investiții, în valoare de 1,8 milioane de euro, din Fondul de coeziune vor fi finanțate măsuri de prevenire a inundațiilor în 11 bazine hidrografice de pe teritoriul României. Acestea au în vedere construcția de stații de măsurare a precipitațiilor, precum și infrastructura necesară reducerii efectelor distructive. Aproximativ 52 de mii de locuitori vor beneficia de o protecție sporită în ceea ce privește inundațiile, grație acestui proiect cu finanțare europeană.

„Politica de coeziune ne oferă aici un exemplu concret al unei Europe ce oferă protecție. Din acest moment și până la finalul perioadei bugetare, mai mult de 13 milioane de oameni din întreaga UE vor beneficia de o mai bună protecție contra inundațiilor, prin intermediul unor astfel de investiții", a subliniat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.

Proiectul va continua lucrările inițiate în perioada de programare 2007-2013. Activitățile avute în vedere includ, printre altele, construcția a 14 stații de măsurare a precipitațiilor și a 9 stații hidrometrice, achiziționarea a 21 de unități de echipamente pentru măsurarea căderilor majore de precipitații, sisteme automate de monitorizare a parametrilor de siguranță structurală pentru 17 baraje de tip A și B și 3 baraje de tip C, precum și construcția unui număr de 15 stații automate de monitorizare a calității apei pentru îmbunătățirea capacității Autorității Naționale „Apele Române" de a contracara efectele inundațiilor.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 98