Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

www.fonduri-structurale.ro – singura inițiativă românească premiată în cadrul competiției europene „Altiero Spinelli”!

Cu multă emoție am aflat că www.fonduri-structurale.ro este pe lista laureaților premiului „Altiero Spinelli” decernat pentru prima dată în acest an de Comisia Europeană. Premiul recompensează cele mai „atractive, non-convenționale, user-friendly și bine documentate” inițiative care promovează valorile Uniunii Europene și rezultatele acesteia. Competiția în cadrul căreia s-au înscris 279 de competitori are 22 de premianți – și noi printre ei! 

De la finalul anului 2006 ne-am propus să fim un prieten de nădejde pentru comunitatea beneficiarilor și potențialilor beneficiari de finanțare europeană și de atunci strângem pentru voi informații despre oportunitățile create de UE. Ascultăm vocile voastre și de aceea în cei 11 ani de existență am avut împreună cu voi numeroase demersuri de îmbunătățire a proceselor de gestionare a finanțărilor în România.

Suntem astăzi o comunitate de peste 110000 de membri, 43000 de abonați la newslettere zilnice și peste 21000 de prieteni în social media. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!  

Felicitări tuturor inițiativelor premiate! Anul viitor va avea loc o nouă ediție a concursului, cu siguranță veți afla de la noi când se lansează înscrierile! 

Descarcă lista premianților.  

Echipa fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 583