Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

1,5 milioane cetățeni au acces la apă și infrastructura de apă datorită implementării proiectelor finanțate din fonduri europene

Marți, 24 iulie 2018, a avut loc, la sediul MFE, o întâlnire a ministrului Fondurilor Europene, doamna Rovana Plumb, cu reprezentanții operatorilor regionali din sectorul de apă și apă uzată.

Doamna Plumb a subliniat importanța dialogului instituțional cu beneficiarii de fonduri europene din domeniu, arătând ca a dorit această întâlnire pentru o analiză exactă a stadiului proiectelor din acest sector deosebit de important pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România.

S-a agreat, totodată, identificarea unor soluții constructive pentru a putea fi promovate și implementate cu succes proiectele în actuala perioadă de programare.

Ministrul Fondurilor Europene a subliniat importanta acestor proiecte pentru dezvoltarea țării și i-a asigurat pe operatorii regionali din sectorul de apă de sprijinul MFE.

Reamintim că, într-un deceniu de la aderare, România a beneficiat de investiții în valoare de 3,14 miliarde euro pentru dezvoltarea infrastructurii în domeniu, prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013.

Pentru actuala perioadă de programare, prin Programul Operațional Infrastructură mare 2014-2020(POIM), România are identificate 43 de proiecte majore în portofoliul din sectorul de apă și apă uzată, din care 5 proiecte, cu o valoare de aproximativ 700 mil. euro, se află deja în implementare.

Alocarea totală a acestui sector este de 3,02 miliarde de euro.

Astăzi, în România, 1,5 milioane cetățeni au acces la apă și infrastructura de apă datorită implementării proiectelor finanțate din fonduri europene.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 131