Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Reabilitare termică în spaţiile de lucru ale I.P.J. Neamţ

Miercuri, 19 septembrie 2018, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est din Piatră Neamț, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ’’Reabilitare termică în vederea creșterii eficienței energetice și modernizarea spațiilor de lucru la I.P.J. Neamț pentru corpurile de clădiri C1, C2 și C6 și la U.M. 0819 pentru corpurile C1 și C2’’, de către Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est și Dl Paul Tablan, Șef al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.

Proiectul are o durată de implementare de 73 de luni, inclusiv perioadă de pregătire.

Obiectiv: creșterea performanței energetice în spațiile de lucru ale I.P.J. Neamț, ținând cont de condițiile climaterice exterioare și de amplasament, de cerințele de confort interior, de nivelul optim din punct de vedere al costurilor, al cerințelor de performanță energetică prin reabilitare termică.   

Valoarea finanțării nerambursabile este 3.492.536 Euro și reprezintă 85% din valoarea eligibila a proiectului.

“Iata că prin această Prioritate de Investiții care vizează eficientă energetică în clădiri publice, avem ocazia să ne întâlnim și cu noi tipuri de beneficiari în tabloul Programului Operațional Regional, dincolo de unitățile administrativ teritoriale. Ne bucurăm că aceste investiții de reabilitare termică răspund unor nevoi concrete ale acestor instituții și ne așteptăm că, dincolo de confortul termic superior vizat, experiență implementării acestor proiecte să constituie o oprtunitate de învățare, de creștere a capacității adiministrative, atât pentru noi, cât și pentru beneficiarii noștri, în sensul pregătirii pentru o Europa cu emisii de CO2 cât mai scazute” a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.
Sursa: ADR Nord-Est

Vizualizări: 133