Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiecte noi depuse spre finanțare de Primăria Oradea

În cadrul unei conferințe de presă din 29 martie 2019, viceprimarul Mircea Mălan a vorbit despre câteva aspecte legate de proiectele europene care au fost derulate de Municipiul Oradea în perioada de finanțare anterioară și cele care sunt acum în diferite stadii de implementare.

Practic astăzi, în urmă cu o oră, la ora 12, termenul limită pentru depunerea proiectelor pe Axa 4 de mobilitate urbană s-a împlinit și în aceste zile orașul nostru a mai depus câteva proiecte în valoare de aproape 150 milioane de lei", a spus viceprimarul în deschiderea conferinței.

Proiecte depuse spre finanțare

Un proiect depus spre finanțare este cel de revitalizare urbană, etapa a doua, în cadrul căruia vor fi amenajate noi parcuri în zona Ion Bogdan, Soarelui și strada Daliei din Cartierul Grigorescu. Valoarea totală a acestui proiect este de 21,7 milioane lei.

Al doilea proiect prezentat privește construirea și amenajarea unei rețele pentru pistele de bicicletă, proiect din care practic fac parte următoarele cinci proiecte importante: construirea unui pod pietonal care va lega Parcul Brătianu de strada Averescu, realizarea unei legături de la strada Averescu până la poarta estică a Cetății Oradea, amenajarea unui culoar pietonal și ciclistic între strada Sovata și strada Tudor Vladimirescu (proiect care presupune construirea unui pod peste Crișul Repede, a unei pasarele peste Aleea Splaiul Crișanei, continuând în fața Colegiului Mihai Viteazul, prin curtea Colegiului Traian Vuia până la strada Tudor Vladimirescu), crearea unui culoar pietonal și a bretelelor de ocolire pe dreapta la intersecția dintre centura orașului și DN79 și realizarea unei pasarele pietonale și ciclistice care pornește de pe malul Peței din zona străzii Traian Blajovici, peste centura orașului. Valoarea acestui proiect este de 58,8 milioane lei.

Un alt proiect vizează achiziția a 40 de autobuze hibrid noi, în valoare de 1,66 milioane de lei fiecare.

Proiecte care urmează a fi depuse spre finanțare

Viceprimarul a mai anunțat că în ultima ședință a Consiliului Local s-a decis participarea orașului la un proiect important privind dezvoltarea unui Centru de transfer tehnologic al Universității Oradea, proiect care urmează a fi depus pe Axa prioritară 1 din cadrul POR. Valoarea totală care poate fi solicitată este de 3 milioane de euro.

Proiectul propune construirea unui imobil (parter+etaj) de aproximativ 700-800 de metri pătraţi ca spații utile, amenajarea unor linii de sudură cu roboți, achiziționarea a cel puțin unui CNC în cinci axe, un centru cu comandă numeric robotizat, automatizări și programare, o linie de producție cu roboți, producție aditivă de ultimă generație, motoare electrice și inteligență artificială. Aceste propuneri urmează să fie discutate astăzi cu mediul de afaceri local și cu companiile relevante în aceste domenii, cererea de finanțare urmând a fi depusă în 20 aprilie. Proiectul va fi implementat de o echipă mixtă a Primăriei Oradea și a Universității.

Un alt proiect pe care municipalitatea urmează să-l depună în luna aprilie este cel privind dotarea Centrului Oncologic cu aparatură de înaltă performanță, inclusiv cu aparatură de ultimă generație privind depistarea și diagnosticarea diferitelor forme de cancer. Acest proiect are o valoare de 10 milioane de euro.

Sursa: Primăria Municipiului Oradea

Vizualizări: 583