AM POCU a lansat apelul non-competitiv „Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural”.
Proiectele finanțate vor asigura subvenționarea locurilor de muncă: acordarea subvențiilor angajatorilor care angajează persoane din grupul țintă, precum și stimularea mobilității forței de muncă – acordarea primelor de activare, a primelor de mobilitate, instalare sau încadrare.
Proiectele pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS începând cu data de 19 aprilie 2019, ora 16:00 până în data de 20 mai 2019, ora 16:00.
Pentru prezentul apel de proiecte, alocarea dedicată atât regiunilor mai puțin dezvoltate cat și regiunii dezvoltate București - Ilfov este de 70.000.000,00 euro (contributia UE+Contributia RO):
- pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia), suma totală disponibilă este de 62.094.741,42 euro, din care contribuția UE este de 52.780.530,20 euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este de 9.314.211,21 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%);
- pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 7.905.258,59 euro, din care contribuția UE este de 6.324.206,87 euro (corespunzând unei contribuții UE de 80%), iar contribuția națională este de 1.581.051,72 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 20%).
Apelul este lansat în cadrul Axei Prioritare 3 – Locuri de muncă pentru toți, obiective specifice:
- 1.:Creșterea ocupării șomerilor și a persoanelor inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor cu nivel redus de educație;
- 2.:Creșterea ocupării cetățenilor români aparținând minorităţii roma;
- 3.:Creșterea ocupării persoanelor din mediul rural, în special cele din agricultura de subzistență și semi-subzistență.
Descarcă Ghidul
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene