Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Contracte de finanțare semnate pentru 89% din fondurile europene alocate prin POAT

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică (AM POAT), din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a semnat până în prezent contracte de finanțare pentru 89% din fondurile europene alocate în actuala perioadă de programare.

Valoarea fondurilor europene contractate prin aceste proiecte este de 225,9 milioane de euro dintr-o alocare de 252,76 mil. euro, iar de la începutul anului au fost semnate contracte de peste 10 milioane de euro.

POAT 2014-2020 are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în România în conformitate cu principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare şi control, pe baza responsabilităţilor împărţite între Statele Membre şi Comisia Europeană.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene 

Vizualizări: 140