Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministrul Fondurilor Europene: În perioada 2021-2027, România va pune un accent deosebit pe dezvoltarea regională/zonală, bazată pe Strategii de Dezvoltare Integrate

Ministrul Roxana Mînzatu a prezentat, vineri, la Botoșani, situația dezvoltării județului, din perspectiva finanțării europene.

Conform comunicatului oficial, în perioada 2007-2013, a fost susținută dezvoltarea integrată sustenabilă a celor 7 municipii și a zonelor funcționale aferente acestora, iar în actuala perioadă de programare acest județ a atras fonduri europene în valoare de 992 milioane lei prin POC, POR, POCA și POCU, aferente a 64 contracte de finanțare, cele mai semnificative fiind:

  • POR – 42 proiecte, valoare – 524 milioane lei;
  • POCU – 14 proiecte, valoare 123 milioane lei (10 proiecte pentru incluziunea socială și combaterea sărăciei și 1 proiect pentru educație și dezvoltarea competențelor).

Prin POIM au fost finanțate 3 proiecte cu o valoare de 320 milioane lei, din care aproximativ 212 milioane contribuție UE. Alte 2 proiecte au fost finanțate pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județ și un nou proiect pentru biodiversitate.

Ministrul Fondurilor Europene a anunțat la Botoșani că în perioada 2021-2027 România va pune un accent deosebit pe dezvoltarea regională/zonală, bazată pe Strategii de Dezvoltare Integrate.

Ministrul a precizat că în acest județ s-au înțeles deja avantajele abordării teritoriale de tip DLRC pentru comunități dezavantajate, fiind semnate 3 contracte pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locală și susținerea activității GAL-urilor din Botoșani și Dorohoi.

 

Sursa date și grafice: MFE

Vizualizări: 690