Conform unui comunicat oficial, ADR Sud-Vest Oltenia și Primăria Orașului Strehaia au semnat contractul de finanțare cu titlul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitarea, consolidarea și dotarea sediului primăriei orașului Strehaia” în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Contractul a fost semnat în cadrul Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon; Prioritatea de investiții: 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile in infrastructurile publice, inclusiv in clădirile publice, şi in sectoarele locuinţelor; Operațiunea: B – Clădiri publice
Valoarea totală a proiectului este de 2.468.998,80 lei, din care suma solicitată este de 1.359.950,59 lei (292.305,34 euro).
Obiectivul general al proiectului este eficientizarea energetică prin reabilitarea, consolidarea și dotarea sediului primăriei orașului Strehaia, amplasat în orașul Strehaia, jud. Mehedinți, în scopul asigurării condițiilor optime pentru creșterea confortului și siguranței desfășurării activităților specifice acestei instituții.
Prin proiect se vor realiza intervenţii asupra sediului Primăriei orașului Strehaia, strada Republicii, numărul 124, județul Mehedinți, care are următoarele caracteristici: perimetrul construcției: 117,28 m, înalțimea medie a construcției: 6,05 m, suprafața construită la sol: 581mp, suprafața desfășurată: 581 mp, suprafața spațiilor locuite: 459,37 mp, suprafața spațiilor încălzite: 459,37 mp, suprafața utilă: 459,37 mp.
Principalele lucrări de intervenție, din cadrul proiectului, vor fi:
Sursa: ADR SV Oltenia