Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Sesiunea a doua a apelului pentru pregătirea și dezvoltarea de rețele de suport în caz de cutremur: Alocare de 470.000 lei pentru Bucureștiul Pregătit

Fundația Comunitară București a anunțat lansarea celei de-a doua sesiunii de depunere de proiecte pentru Bucureștiul Pregătit ce urmărește susținerea și creșterea proiectelor care pregătesc bucureștenii și dezvoltă rețele de suport în caz de cutremur – prin sprijin financiar, know-how, comunicare – pentru ca acestea să aibă impact pe scară largă.

Bugetul total alocat acestei runde este de 470.000 lei, iar aplicanții pot fi ONG-uri neafiliate politic, care vor desfășura activitățile propuse în Municipiul București și/sau județul Ilfov sau echipe compuse din minim 3 persoane constituite ca grupuri de inițiativă fără personalitate juridică.

Ariile de interes pentru runda 2 sunt:

  • educare și simulare pentru cutremur în școli,
  • cursuri de prim-ajutor și pregătire pentru dezastre și
  • tehnologie.

În cadrul celei de-a treia arii, apelul pe proiecte include și aplicarea pentru implementarea a patru soluții software dezvoltate de către Code4Romania în cadrul Civic Labs, soluții testate și dezvoltate pe baza unei cercetări exhaustive.

Pentru mai multe detalii puteți accesa rubrica noastră de alte finanțări.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Fundația Comunitară București

Vizualizări: 146