Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
Arta și cultura, la tine acasă. Comisia Europeană a lansat campania prin care beneficiarii programului Europa Creativă își pot prezenta proiectele în mediul online!

#CreativeEuropeAtHome Arta și cultura, la tine acasă. Comisia Europeană a lansat campania prin care beneficiarii programului Europa Creativă își pot prezenta proiectele în mediul online!

Te numeri printre beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Programului Europa Creativă? Dacă răspunsul este afirmativ, Comisia Europeană apelează la sprijinul tău pentru a crea împreună o campanie pe rețelele de socializare.

Beneficiarii sunt invitați să distribuie conținutul disponibil online realizat în cadrul proiectelor finanțate pe conturile lor de Facebook, Instagram și Twitter cu eticheta #CreativeEuropeAtHome. Postările vor fi preluate apoi pe paginile oficiale ale programului de pe cele trei platforme.

Cum poți participa:

Vă puteți implica în această campanie urmând pașii descriși mai jos, dacă ați beneficiat sau beneficiați de finanțare Europa Creativă, iar conținutul creat este deschis publicului larg și nu este restricționat prin geoblocare sau pe alte criterii.

  • Realizați o postare pe oricare dintre rețelele de socializare Facebook, Twitter sau Instagram în care faceți disponibil online un conținut cultural sau creativ dezvoltat într-un proiect Europa Creativă.
  • Includeți în postare eticheta #CreativeEuropeAtHome și numele de utilizator Europa Creativă de pe platforma respectivă.

Dacă îndeplinește criteriile menționate mai sus, postarea va fi preluată de Comisia Europeană pe conturile oficiale Creative Europe. Comisarii Mariya Gabriel și Thierry Breton vor promova pe conturile lor de Twitter aceste activități.

​Context

Inițiativa are loc în contextul pandemiei de coronavirus care a afectat atât organizațiile și profesioniștii din sectoarele culturale și creative, cât și publicul lor. Deși multe dintre activitățile proiectelor finanțate de Europa Creativă aflate în implementare au fost anulate sau amânate din cauza pandemiei, în această perioadă multe activități s-au mutat online, fiind încă accesibile publicului. În plus, foarte multe dintre organizațiile culturale și-au făcut publice arhivele sau au făcut accesibile online activitățile curente, precum și creații sau conținut creativ generate în cadrul proiectelor încheiate.

Despre programul Europa Creativă

Europa Creativă este cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului.

Programul are un buget total de 1,46 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020 și este gestionat de Comisia Europeană prin Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură, care primește și evaluează aplicațiile. Europa Creativă are două subprograme: MEDIA, Cultura și o componentă transsectorială, dedicată garantării creditelor bancare pentru sectoarele culturale și creative și cooperării în domeniul politicilor culturale.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursă date și foto: Biroul Europa Creativă România

Vizualizări: 599