Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Clarificări privind aplicarea Manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică pentru proiectele finanțate prin PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat ieri o notă de clarificare privind aplicarea Manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică pentru proiectele finanțate prin PNDR (versiunea 05) beneficiarilor publici ai submăsurii 5.1 „Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile”

Având în vedere că solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin sub-măsura 5.1 - Beneficiari publici, sunt instituţii publice cu atribuţii în prevenirea şi limitarea răspândirii pestei porcine africane (PPA), prevederile manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică pentru proiectele finanțate prin PNDR au aplicabilitate şi pentru submăsura 5.1 –Beneficiari Publici.

Conform AFIR, în ghidul solicitantului la capitolul 3.3, este specificat faptul că achiziţiile se vor desfăşura respectând legislaţia naţională, în vigoare, specifică achiziţiilor publice precum şi Instrucţiunile privind achiziţiile publice pentru beneficiarii PNDR ce se vor anexa contractului de finanţare.

 Prevederile prezentei note intră în vigoare de la data publicării pe site (14 aprilie 2020), şi vor fi introduse în viitoarea versiune a 06 a manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică pentru proiectele finanțate prin PNDR.

Sursa: AFIR

Vizualizări: 248