Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Locuitorii din județul Sibiu vor avea acces la apă și canalizare cu ajutorul fondurilor europene

Miercuri, 3 iunie, au fost semnate documentele pentru implementarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnit și Dumbrăveni din județul Sibiu. Proiectul, cu o valoare de 122 milioane euro, va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. 95.265 locuitori vor beneficia de servicii de apă și canalizare ca urmare a implementării acestuia.

În contextul dat, ministrul Fondurilor Europene a anunțat că în primele 6 luni ale mandatului său România a reușit să absoarbă 2 miliarde euro, ceea ce înseamnă 6,5% din totalul celor 31 miliarde. De asemenea, a anunțat că în viitoarea perioadă de programare autoritățile publice locale vor beneficia de 13 miliarde de euro datorită descentralizării.

S.C. Apa Târnavei Mari S.A. va implementa proiectul în 18 Unități Administrativ Teritoriale (UAT-uri) din județul Sibiu: Mediaș, Târnava, Copşa Mică, Axente Sever, Valea Viilor, Dârlos, Blăjel, Brateiu, Șeica Mare, Biertan, Aţel, Dumbrăveni, Hoghilag, Alma, Arpașu de Jos, Agnita, Bârghiș, Alţâna.

Investiții în rețeaua de alimentare cu apă:

  • vor fi construiți 139,6 km noi de aducțiune și vor fi reabilitați alți 9,3 km;
  • vor fi construiți 74,9 km de rețea de distribuție și vor fi reabilitați 56,3 km;
  • va fi reabilitată sursa de apă Arpașu și va fi extinsă sursa de apă Dumbrăveni;
  • vor fi construite 25 de stații de clorinare, dar și 25 de rezervoare pentru a fi integrați și puși în funcțiune 19 km de aducțiuni;
  • va fi construită o rețea de distribuție de 46,6 km de aducțiune în Copșa Mică.

Investiții în rețeaua de canalizare:

  • vor fi construiți 34,7 km de rețea de canalizare 20 km conducte de refulare și vor fi reabilitați alți 33,9 km, dar și stația de epurare Șura Mică;
  • vor fi integrate și puși în funcțiune 38,8 km de rețea de canalizare în zona Copșa Mică și va fi integrate o instalație de uscare a nămolului.

Sursa: MFE

Vizualizări: 161