Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POAD: O nouă consultare publică privind acordarea de tichete sociale pe suport electronic în scopul sprijinului educațional al elevilor

Ieri, 23 iunie, Ministerul Fondurilor Europene a publicat un proiect de OUG privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile.

Proiectul de act normativ vizează, în principal, următoarele:

  • stabilirea modalității de implementare a acordării de sprijin educațional  la nivelul fiecărui județ, în baza unui apel noncompetitiv, cu Beneficiar, Ministerul Fondurilor Europene, prin serviciul de specialitate;
  • stabilirea unui grup țintă format din mai multe categorii, în acord cu Programul Operațional, prin stabilirea a trei categorii de grup țintă și anume: copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat gimnazial.

Astfel, se introduce Schema Națională de Sprijin pentru Elevii cei mai Defavorizați, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, denumită în continuare S.N.S.E.D.

Tichete sociale

  • Valoarea nominală a unui tichet sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.E.D. este de 500 de lei/an școlar;
  • Valoarea tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional poate fi actualizat anual prin hotărâre a Guvernului adoptată cu cel puțin 30 de zile înainte de încheierea anului calendaristic pentru anul calendaristic următor;
  • Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

Descarcă proiectul de OUG

Proiectul de OUG este în consultare publică pentru o perioadă de 10 zile calendaristice de la publicarea acestuia (n.r. 23 iulie).

Propunerile și observațiile pot fi transmise la adresa de e-mail: acte.normative@fonduri-ue.ro sau prin formularul online disponibil pe site-ul MFE.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MFE

Vizualizări: 406