Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AFM: Alte aproape 200 de autovehicule au fost acceptate în cadrul programelor Rabla și Rabla Plus

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat marți, 28 iulie, liste noi cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus), ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 24 iulie 2020.

Pentru Programul Rabla au fost acceptate 45 dosare pentru 71 autovehicule și o contestație pentru 1 autovehicul.

Descarcă lista

Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 41 dosare pentru 107 autovehicule dintre care 31 electrice hibride și 76 pur electrice.

Descarcă lista

Începând cu data de 24 iulie 2020, dosarele de acceptare depuse de către persoanele juridice și dosarele de validare ale producătorilor/dealerilor auto, în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, se vor transmite la AFM doar prin intermediul poștei electronice. Procedura cuprinzând modul de transmitere a documentelor, adresele de e-mail prin intermediul cărora se realizează comunicarea informațiilor necesare, precum și alte instrucțiuni, sunt publicate pe site-ul www.afm.ro.

Sursa: AFM

Vizualizări: 130