Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Investiții în creșterea eficienței energetice a Ambulatoriului de Specialitate pentru Sportivi din Craiova prin POR

În data de 05.08.2020, a fost semnat un nou contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Cu o valoare totală de peste 2,7 milioane de lei, noul contract de finanțare iși  propune investiții în vederea creșterii eficientei energetice asupra Ambulatoriului de Specialitate pentru Sportivi, situat în Craiova pe str. Aleea Voinicului, nr. 14.

Proiectul cu titlul „Creșterea eficientei energetice, a rezistenței și stabilității clădirii publice situată în Str. Aleea Voinicului, nr. 14, Orașul Craiova, Județul Dolj” are o valoarea totală de 2.757.067,60 lei din care valoarea finanțării nerambursabile este de 1.400.597,43 lei (301.041,89 euro), fiind finanțat în cadrul Axei prioritare 3 ce vizează „Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri publice.

Detalii privind investiția:

Prin proiect se propune creșterea eficientei energetice a imobilului în care funcționează Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi Craiova, atsfel, se va avea în vedere:

  • izolarea pereților exteriori, a terasei și a planșeului peste canalul tehnic;
  • înlocuirea  tâmplăriei exterioare cu tâmplărie cu geam termoizolant low-e;
  • modernizarea instalațiilor de climatizare prin montarea de aparate de climatizare de tip split;
  • modernizarea instalațiilor de iluminat: înlocuire corpuri de iluminat cu unele moderne; utilizare surse de iluminat artificial de tip LED; utilizarea de senzori de prezență pentru spațiile de circulație;
  • montarea unui sistem cu panouri fotovoltaice în vederea utilizării surselor regenerabile pe terasa clădirii.
  • realizarea unei instalații de ventilare mecanică;
  • dezafectarea rampei neconforme pentru persoane cu dizabilități și înlocuirea cu un elevator pentru persoane cu dizabilități;
  • recompartimentarea spatiilor aferente grupurilor sanitare;
  • execuția de lucrări de reparații la elementele de construcție ale fațadei;
  • refacerea finisajelor interioare și exterioare deterioarate;
  • dotarea cu detectoare de fum;
  • dotarea cu centrală automată de alertare a pompierilor;
  • realizarea instalațiilor de semnalizare în caz de incendiu;
  • refacerea trotuarelor perimetrale;
  • refacerea pardoselilor interioare și exterioare;
  • execuția unei platforme betonate pentru depozitarea deșeurilor și a gunoiului menajer.

Data estimată de finalizare a lucrărilor prevăzute în proiect este 30.11.2022.

Sursa: ADR SV Oltenia

Vizualizări: 98