Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AM POIM a transmis declarații de cheltuieli către Comisia Europeană în valoare de 1,82 miliarde lei

Vineri, 5 Februarie 2021, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin AM POIM a transmis Autorității de Certificare și Plată, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, declarații de cheltuieli în valoare totală de 1,82 miliarde lei, echivalentul a  aprox. 373 milioane euro (a doua declarație ca valoare a POIM 2014-2020), astfel:

  • O declarație de cheltuieli cu valoarea totală eligibilă de 1,38 miliarde lei, echivalentul a aprox. 283 milioane euro (din care fonduri provenite din Fondul de Coeziune plătite în cuantum de 1,17 miliarde lei);
  • O declarație de cheltuieli cu valoarea totală eligibilă de 440,9 milioane lei echivalentul a aprox. 90 milioane euro (din care fonduri FEDR plătite în cuantum de 384,5 milioane lei.)

Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor de infrastructură mare, derulate de beneficiarii POIM pentru perioada Decembrie 2020 – Februarie 2021.

Conform comunicatului oficial, cele mai semnificative rambursări au vizat infrastructură de transport, cu proiecte precum:

  • Drumul expres Craiova-Pitești, pentru care s-au rambursat aprox. 625 milioane lei;
  • Reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan European pentru circulația trenurilor cu viteza max. de 160 km/h, tronsonul 2 km. 614-Gurasada și tronsonul 3 Gurasada-Simeria, pentru care s-au rambursat aprox. 157 milioane lei;
  • Varianta de ocolire Bacău, pentru care s-au rambursat aprox. 115 milioane lei.

Rambursări importante au fost operate și pentru dezvoltarea infrastructurii de apă, astfel:

  • Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020, pentru care au fost rambursate aproape 33 milioane lei;
  • Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020, cu peste 22 milioane lei rambursate.
  • Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galați, în perioada 2014-2020, pentru care au fost rambursate peste 12 milioane lei.

MIPE a reamintit faptul că, în urma modificării Regulamentului CE 1303/2013, Comisia Europeană va aplica rata de cofinanțare de 100% pentru anul contabil curent.

Ce reprezintă declarațiile de cheltuieli

În baza sumelor decontate beneficiarilor, Autoritatea de Management realizează declarații de cheltuieli pe care le transmite ulterior Autorității de Certificare și Plată, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, aceasta fiind o etapă importantă în finalizarea procesului de rambursare a banilor investiți prin proiecte europene.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 136