Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POIM: Ghidul pentru creșterea siguranței pacientului în spitalele din România, lansat spre consultare publică

AM POIM a lansat vineri, 19 februarie 2021, în consultare publică ghidul solicitantului „Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice care utilizează fluide medicale”.

Apelul a fost lansat ca urmare a aprobării de către executiv a unui memorandum în acest sens în ședința de guvern din 3 februarie 2021.

Beneficiarii eligibili sunt:

  • Spitalele publice de fază I și II și suport COVID din sistemul sanitar de stat;
  • Alte unități sanitare publice inclusiv unități sanitare cu personalitate juridică aferente sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională, precum și cele aferente sistemului de transport, pentru care Ministerul Sănătății stabilește necesitatea dotării/reabilitării, în contextul consolidării infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de COVID-19.

În cadrul apelului, se pot finanța două tipuri de proiecte care vizează spitalele publice din sistemul sanitar de stat, în contextul consolidării infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de COVID-19:

  1. Instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii, cu acoperire totală, și de detectare semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă pentru creșterea gradului de securitate la incendii;
  2. Reabilitarea / modernizarea / extinderea infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului, precum și infrastructura de fluide medicale.

Ambele tipuri de proiecte vor propune investiții pentru structurile care utilizează fluide medicale pentru desfășurarea actului medical terapeutic și din structurile mari consumatoare de energie electrică la nivelul spitalelor publice din sistemul sanitar de stat.

Finanțare acordată:

  1. Valoarea maximă a finanțării pentru proiectele de tip A este de 100.000 de euro.
  2. Valoarea maximă a finanțării pentru proiectele de tip B este de 1.500.000 de euro.
  3. Valoarea maximă a finanțării pentru proiecte unice care vizează ambele tipuri A și B este de 1.600.000 euro.

Descarcă ghidul

Propunerile și sugestiile publicului pot fi trimise la sediul din Șos. București-Ploiești, nr. 1 – 1B, Victoria Office – intrarea str. Menuetului, nr. 7, București, sector 1 și/ sau la adresa de email: secretariat.dgpim@mfe.gov.ro până la data de 7 martie 2021.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Vizualizări: 512