Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Grădiniță din municipiul Câmpina primește finanțare Regio

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a anunțat semnarea joi, 1 aprilie 2021, a contractului de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin construirea unei grădinițe în Municipiul Câmpina”, în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 - „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 - „Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectivul specific 10.1 – „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, Operațiunea A - Învățământul ante-preșcolar și preșcolar.

Primăria Municipiului Câmpina din județul Prahova a primit fonduri Regio prin proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin construirea unei grădinițe în Municipiul Câmpina”, finanțat prin contractul semnat joi, 1 aprilie, de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, alături de Ioan-Alin Moldoveanu, primarul municipiului Câmpina.

Obiectivul proiectului este asigurarea unei nivel educații calitative și atractive, în vederea creșterii ratei de participare a populației în învățământul preșcolar, prin construirea și dotarea adecvată a unei grădinițe în Municipiul Câmpina. Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt 80 de preșcolari din municipiul Câmpina.

Proiectul este în valoare de 5.588.997,73 lei (valoare totală), din care aproximativ 2,44 milioane de lei valoarea împrumutului nerambursabil din Fondul European de Dezvoltare Regională, 373 de mii de lei este finanțarea din Bugetul Național, iar aproape 2,78 milioane de lei este contribuția municipalității locale.

Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 70 de luni.

În cadrul aceluiași obiectiv, Obiectivului specific 10.1.A, din care a fost obținută finanțarea pentru grădiniță, în Regiunea de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia au fost semnate și alte 20 de contracte cu o valoare totală de aproape 147 de milioane de lei și au fost solicitate fonduri publice în valoare de 117,47 milioane de lei.

Sursa: ADR Sud-Muntenia

Vizualizări: 160