Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost lansată platforma digitală multilingvă a Conferinței privind viitorul Europei!

Comitetul executiv al Conferinței privind viitorul Europei, format din reprezentanți ai Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii Europene și ai Comisiei Europene, au anunțat lansarea platformei digitale multilingve a Conferinței privind viitorul Europei, invitându-i pe toți cetățenii UE să contribuie la conturarea propriului viitor și a viitorului Europei în ansamblul său.

Platforma este disponibilă în 24 de limbi și le permite astfel cetățenilor din întreaga Uniune să împărtășească și să facă schimb de idei și opinii prin intermediul unor evenimente online.

Context

Platforma digitală multilingvă este complet interactivă și multilingvă: cetățenii pot interacționa unii cu alții și își discuta propunerile cu cetățeni din toate statele membre, în cele 24 de limbi oficiale ale UE. Cetățenii din toate categoriile sociale sunt încurajați să contribuie în număr cât mai mare prin intermediul platformei la conturarea viitorului lor, dar și să o promoveze pe canalele de comunicare socială, cu hashtagul #TheFutureIsYours

Platforma va asigura transparență deplină – un principiu-cheie al conferinței – întrucât toate contribuțiile și rezultatele evenimentelor vor fi colectate, analizate, monitorizate și puse la dispoziția publicului. Principalele idei și recomandări de pe platformă vor fi utilizate drept contribuții pentru grupurile de dezbatere ale cetățenilor europeni și pentru sesiunile plenare, unde vor fi dezbătute în vederea elaborării concluziilor conferinței.

Toate evenimentele legate de conferință care vor fi înregistrate pe platformă vor fi vizibile pe o hartă interactivă, care le va permite cetățenilor să efectueze căutări și să se înscrie online. Organizatorii pot utiliza setul de instrumente disponibil pe platformă pentru a-și derula și promova inițiativele.

Platforma este organizată în jurul unor teme-cheie: schimbările climatice și mediul; sănătatea; o economie mai puternică și mai echitabilă; justiția socială și locurile de muncă; UE în lume; valori și drepturi, statul de drept, securitate; transformarea digitală; democrația europeană; migrația; educația, cultura, tineretul și sportul. Aceste teme sunt completate de o „cutie deschisă” pentru subiecte transversale și de altă natură (alte idei), cetățenii fiind liberi să propună orice alte aspecte care îi preocupă, într-o abordare care se desfășoară cu adevărat de la bază spre vârf.

Platforma oferă, de asemenea, informații cu privire la structura și activitatea conferinței. Aceasta este deschisă tuturor cetățenilor UE, precum și instituțiilor și organismelor UE, parlamentelor naționale, autorităților naționale și locale și societății civile. Platforma va respecta pe deplin viața privată a utilizatorilor și normele UE privind protecția datelor.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 170