Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Școală modernă în Bălănești, Gorj și centru comunitar integrat în Vaideeni, Vâlcea prin fonduri Regio

În data de 28 mai 2021 au fost semnate două noi contracte finanțate prin POR 2014-2020, deosebit de importante pentru comunitățile în care aceste proiecte vor fi implementate.

Școala gimnazială „Ion Popescu Voitești“ din comuna gorjeană Bălănești va fi reabilitată, modernizată și dotată printr-un proiect în valoare de aproape 3,4 milioane de lei, în cadrul Programului Operațional Regional (2014-2020. Tot prin POR 2014-2020, va fi înființat un centru comunitar integrat în comuna vâlceană Vaideeni, o investiție în valoare de 669 de mii de lei.

Proiectul implementat de Primăria comunei Bălănești, județul Gorj, în cadrul Axei prioritare 10 a POR 2014-2020, dedicată îmbunătățirii infrastructurii educaționale, constă în reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea Școlii gimnaziale „Ion Popescu Voitești“ din satul Voiteștii din Vale, urmărindu-se creșterea gradului de participare la procesul educațional de la 67 la 95 de elevi. Astfel, vor fi realizate lucrări de reparații și amenajări interioare, lucrări de reabilitare termică și modernizare a utilităților, inclusiv crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități, vor fi achiziționate echipamente IT și didactice moderne. În prezent, unitatea de învățământ este formată din patru corpuri: școala și trei construcții anexe. Prin proiect, se urmărește extinderea cu un corp de intrare și distribuție care să permită legătura între corpurile de clădire fără a se părăsi spațiul interior.

Investiția derulată de Primăria comunei Bălănești, județul Gorj, în cadrul POR 2014-2020 are o valoare totală de aproape 3,4 milioane de lei, din care 3,3 milioane de lei (713 mii de euro) este finanțarea nerambursabilă. Perioada de implementare a investiției este de 52 de luni.

Tot prin POR 2014-2020, Primăria comunei Vaideeni, județul Vâlcea, în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea, va implementa un proiect în cadrul Axei prioritare 8 a POR 2014-2020, dedicată dezvoltării infrastructurii sanitare și sociale. Prin investiția propusă, se urmărește reabilitarea, modernizarea și dotarea unei clădiri din satul Izvoru Rece, comuna Vaideeni, și transformarea acesteia într-un centru comunitar integrat, în vederea creșterii accesului persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile la serviciile de asistență medicală comunitară furnizate integrat cu cele sociale și educaționale.

Clădirea va avea o încăpere pentru consiliere individuală medicală și/sau întâlniri de grup, o cameră pentru consiliere socială sau alte activități de servicii sociale, o sală pentru activități de consiliere/mediere școlară/alte activități cu specific educativ, un spațiu cu dotare medicală minimală, în care să se poată furniza consultații de către medicul de familie, un birou pentru personalul centrului și un spațiu de depozitare.

Investiția implementată de Primăria comunei Vaideeni, în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea, are o valoare totală de 669 de mii de lei, din care 468 de mii de lei (97 de mii de euro) este finanțarea nerambursabilă. Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni.

Sursa: ADR SV Oltenia

Vizualizări: 120