Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri suplimentare prin POC pentru tablete și echipamente IT necesare învățământului online pentru încă 120 comune și orașe

Încă 120 de comune și orașe vor primi fonduri nerambursabile pentru tablete și echipamente IT necesare învățământului online, destinate elevilor și cadrelor didactice din preuniversitar, prin Apelul 2 de proiecte din cadrul Acțiunii 2.3.3 destinată îmbunătățirii conținutului digital și infrastructurii TIC sistemice, asistența financiară nerambursabilă, prin intermediul Programului Operațional Competitivitate, se arată într-un comunicat oficial al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de ieri, 3 august 2021. Conform comunicatului, în total, în cadrul acestui apel, vor fi finanțate 515 proiecte.

Inițial, în urma procesului de evaluare, bugetul prevăzut pentru învățământul preuniversitar a fost epuizat după selectarea pentru finanțare a 318 de proiecte, alte 77 de proiecte fiind incluse în lista de rezervă. Ca urmare a faptului că la bugetul dedicat finanțării pentru instituțiile de învățământ superior au fost înregistrate economii în valoare de 37.837.552,97 de euro (echivalentul a 179.891.042,15 lei), MIPE a decis utilizarea acestei sume pentru finanțarea proiectelor depuse de unitățile de învățământ preuniversitar și unități administrativ-teritoriale din regiuni rurale și urbane, respectiv 79 de proiecte din regiunile rurale (o parte din lista de rezervă și o parte nou evaluate) și 41 de proiecte din regiunile urbane din lista de rezervă. În acest sens, a fost aprobat un corrigendum la Ghidul Solicitantului și, în cel mai scurt timp, va demara contractarea, în ordinea depunerii proiectelor și cu respectarea criteriilor de eligibilitate și de selecție stipulate în ghid, conform MIPE.

Lista completă a proiectelor ce vor fi finanțate în cadrul acestui apel este disponibilă aici.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 281