Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Secretarul de stat MIPE a participat la prima întâlnire a Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului național „România Educată”

Joi, 26 august 2021, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat participarea secretarul de stat Corina Atanasiu la prima întâlnire a Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului național „România Educată”.

Conform celor transmise de secretarul de stat MIPE, din 2016, de la lansarea programului „Școala pentru toți” părăsirea timpurie a școlii a scăzut de la 19% la aproape 15%.

Reformele preconizate prin proiectul „România Educată”, combinate cu măsurile prevăzute în programul de guvernare, au fost armonizate cu recomandările specifice de țară ale Comisiei Europene pentru domeniul educației și cu PNRR. În PNRR au fost alocate peste 3,6 miliarde de euro pentru reforme și investiții reale din educație.

În comunicat s-a menționat, de asemenea, despre necesitatea adoptării, în perioada următoare, a HG privind aprobarea „Planului de acțiune” și a elaborării a unui pachet legislativ coerent și agreat cu partenerii reprezentativi pentru asigurarea unei implementări fezabile a proiectului „România Educată”.

Conducerea Comitetului Interministerial este asigurată de prim-ministrul României și de ministrul Educației, iar Administrația Prezidențială are statut de invitat permanent. În acest Comitet participă, pe lângă premier și vicepremieri, reprezentanți ai tuturor ministerelor de cu atribuții în domeniu.

Sursa: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Vizualizări: 112