Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: Ghidul aferent stimulării mobilității și subvenționării locurilor de muncă pentru tinerii NEET I, în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat astăzi, 20 septembrie 2021, în consultare publică, Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Măsuri pentru tinerii NEET I – Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă”, apel non-competitiv, Axa prioritara 1 , Obiectivul Specific 1.1.

Apelul va finanța următoarele tipuri de acțiuni:

  • Subvenționarea locurilor de muncă (acordarea subvențiilor angajatorilor care angajează tineri NEETs din grupul țintă)
  • Monitorizarea obligațiilor asumate de angajator și/sau tinerii NEET din grupul țintă, ca urmare a intervenției și sprijinului primit

În ceea ce privește grupul țintă, acesta este format din tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reședința în regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia și Centru, înregistrați și profilați de către SPO, cu accent pe tinerii NEET din mediul rural și cei aparținând minorității rome.

Solicitanții eligibili sunt SPO (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă). Bugetul alocat proiectului/proiectelor non-competitive este de  70.000.000 euro (Contribuția UE + Contribuția RO).

Descarcă ghidul

Observaţiile şi sugestiile pot fi trimise până la data de 30 septembrie 2021, pe adresa: consultare.pocu@mfe.gov.ro .

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MIPE

Vizualizări: 706