Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

182 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole, începând de astăzi!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat ieri, 7 octombrie 2021, lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, finanțate prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021, ora 9.007 ianuarie 2022, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru această sesiune este de 182.777.722 de euro, fondurile fiind împărțite în două componente, astfel: 143.611.067 de euro pentru investiții de modernizare în procesarea/ marketingul produselor agricole și 39.166.655 de euro pentru investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/ marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase .

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. Conform AFIR, în cazul investițiilor colective, intensitatea sprijinului poate crește cu 20%, finanțarea nerambursabilă acordată prin PNDR fiind astfel de 70% din valoarea totală eligibilă a investitei.

Valoarea fondurilor europene obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție, respectiv pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi și de 600.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

De asemenea, solicitanții constituiți ca întreprinderi mijlocii pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi sau de 1.000.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

Pentru alte întreprinderi și pentru solicitanții constituiți în forme asociative, valoarea sprijinului crește la 1.500.000 de euro/ proiect în cazul investițiilor noi permise și la 1.200.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

Descarcă ghidul

Sursa: AFIR

Vizualizări: 196