Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

ADR Vest: Noi contracte de finanțare semnate în cadrul POR 2014 – 2020

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat miercuri, 20 octombrie 2021, semnarea contractului de finanțare aferent proiectului „Creșterea competitivității UPT prin înființarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020”, având o valoare de aproape 850.000 lei, dintre care aproape 470.000 lei sunt fonduri nerambursabile.

Contractul a fost semnat astăzi și are o durată de implementare de 13 luni.

Viitorul centru va oferi susținere entităților din domenii de specializare inteligentă precum:

  • Tehnologii informaționale şi de comunicații, spațiu şi securitate;
  • Energie, mediu şi schimbări climatice;
  • Eco-nano-tehnologii si materiale avansate.

Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic va fi dotat cu echipamente și software specifice:

  • Microdurimetru portabil;
  • Imprimantă 3D;
  • Plotter color;
  • Microscrop inversat pentru testare și control;
  • Sistem teleconferință;
  • Modul HATR cu prismă din diamant.

Centrul își propune derularea de proiecte în parteneriat la nivel international, precum și afilierea la o organizație internațională.

De asemenea, a fost semnat și contractul aferent proiectului „Diversificarea serviciilor de inovare și transfer tehnologic ale CENTA-ISIM”, care va prijini firmele din sectoarele componentelor pentru automobile şi textile, pielărie şi încălțăminte din Regiunea de Dezvoltare Vest, prin furnizarea de servicii integrate de inovare şi transfer tehnologic de către CENTA-ISIM.

Institutul Național de Cercetare-dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timișoara va crea o punte de legătură în domeniul inovării şi transferului tehnologic între sector economic şi sectorul de cercetare prin intermediul unei platforme online care oferă informații relevante şi soluții concrete la problemele cu care se confruntă sectorul economic din domeniile sus amintite.

În cadrul proiectului, institutul va realiza:

  • 5 transferuri tehnologice;
  • 2 studii de transfer tehnologic;
  • tranzacționare la nivel internațional;
  • 4 proiecte derulate în parteneriat la nivel internațional.

De asemenea, ISIM Timișoara:

  • va achiziționa echipament tehnic și software;
  • va participa la 3 târguri internaționale în calitate de expozant
  • se va afilia la 2 organizații internaționale.

Proiectul are o valoare de peste un million de lei, dintre care aproape 770.000 lei sunt fonduri nerambursabile.

Contractul are o durată de implementare de 7 luni.

Cele două proiecte vor fi implementate prin Axa prioritară 1 – Promovarea transferului tehnologic; Prioritatea de investiții 1.1 - Promovarea investițiilor în C&I, dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare și dezvoltare și învățământul superior, în special promovarea investițiilor în dezvoltarea de produse și de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea și aplicațiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de rețele și de grupuri și inovarea deschisă prin specializarea inteligentă, precum și sprijinirea activităților de cercetare tehnologică și aplicată, liniilor-pilot, acțiunilor de validare precoce a produselor, capacităților de producție avansate și de primă producție, în special în domeniul tehnologiilor generice esențiale și difuzării tehnologiilor de uz general.

La Bârna, în județul Timiș, peste 500 de locuitori ai comunei vor avea parte de servicii medicale, sociale și educaționale la standarde moderne, în urma proiectului „Refuncționalizare spațiu existent în vederea înființării unui centru comunitar integrat-comuna Bârna, județul Timiș”, ce va fi implementat prin Programul Operațional Regional. Termenul de implementare a proiectului este de 26 de luni.

Va fi înființat un centru comunitar integrat, prin reabilitarea unei clădiri existente. Centrul va fi dotat cu echipamentele necesare, iar de ele vor beneficia persoanele vulnerabile din punct de vedere medical, social sau economic, din localitate.

În cadrul Centrului comunitar integrat, va funcționa un cabinet medical dotat cu echipamente medicale, în care se vor furniza consultaţii de către medicul de familie sau de către medicii de specialitate care doresc să furnizeze servicii medicale de specialitate în sistem flexibil, inclusiv servicii de telemedicină şi paleaţie.

Sursa: ADR Ves

Vizualizări: 137