Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027 a obținut avizul de mediu din partea APM Alba

În urma parcurgerii procedurii de evaluare de mediu pentru Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027, Agenția de Dezvoltare Centru a anunțat decizia APM Alba de emitere a avizului de mediu pentru Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027.

Elaborat în perioada 2019-2020, PDR Centru reprezintă principalul document de planificare elaborat la nivel regional și asumat de către factorii de decizie din Regiunea Centru, în conformitate cu prevederile Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România. Planul de Dezvoltare Regională Centru 2021-2027 a fost elaborat în parteneriat cu Comitetul Regional de Planificare ,,Centru” și cu membrii Grupurilor tematice de lucru și ai Grupurilor județene de lucru, în acest sens fiind organizate mai multe runde de consultări pe marginea versiunilor de lucru ale acestui document.

În paralel cu procesul de definitivare a  documentelor de planificare regională, ADR Centru a inițiat și parcurs procedurile prevăzute de legislația națională în domeniu (HG nr. 1076 /2004, OUG nr. 57/2007, Ordinul MMAP nr. 262/2020) care au ca obiectiv asigurarea unui nivel înalt de protecție a mediului, prin efectuarea unei evaluări de mediu a planurilor și programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

În urma parcurgerii procedurii de evaluare de mediu, conform prevederilor legale în vigoare, AMP Alba a decis emiterea avizului de mediu pentru Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 136