Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost aprobat Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027

Astăzi, 23 februarie 2022, în cadrul ședinței de Guvern, a fost aprobată negocierea și semnarea, de către România, a Programului Interreg IPA România-Serbia 2021-2027 și a scrisorii de angajament, în vederea transmiterii spre negociere către Comisia Europeană.

Guvernul a aprobat și lista instituțiilor române care vor face parte din Comitetul de Monitorizare al viitorului Program, astfel încât, imediat după aprobarea programului de către Comisia Europeană, Comitetul de Monitorizare să poată aproba documentele necesare lansării primului apel pentru propuneri de proiecte.

În perioada 2021-2027, România este Autoritate de Management pentru Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, ce va avea un buget total de 87.725.681 euro și care va finanța proiecte privind protecția mediului și adaptările la schimbările climatice, sănătate și educație, turism și cultură, respectiv managementul frontierei.

Finanțarea pentru aceste priorități va fi de 85% din Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA III), 13% va fi cofinanțarea națională, asigurată de către statul român, iar contribuția proprie va fi de 2% pentru beneficiarii români. Beneficiarii sârbi vor asigura cofinanțarea de 15% integral din contribuția proprie.

În aria eligibilă a acestui program sunt cuprinse trei judeţe din România (Timiș, Caraș-Severin și Mehedinţi), precum şi șase districte din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski și Podunavski).

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 244