Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat luni, 14 martie 2022, o serie de clarificări ca urmare a solicitărilor transmise de potențialii beneficiari ai finanțărilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru obiectivele din cadrul celor 12 rute turistice/culturale.
Clarificările publicate au în vedere înțelegerea principiului dublei finanțări, a statutului unui obiectiv în curs de clasare și a încadrării unui obiectiv în zonă defavorizată.
Astfel, referitor la criteriul „Obiectivul a beneficiat anterior de finanțare UE”, prin obiectiv se înțelege: o construcție sau un ansamblu de clădiri sau parte/părți a/ale acesteia/acestora. Dacă obiectivul propus pentru a fi inclus în rută a beneficiat de finanțare din Programul Operațional Regional (POR) sau Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) sau alte fonduri europene pentru promovare, acesta nu poate beneficia de fondurile aferente promovării din PNRR, în vederea evitării dublei finanțări. Dacă obiectivul propus pentru restaurare a mai beneficiat de fonduri europene pentru restaurare, poate fi inclus în ruta turistică/culturală și poate fi promovat, dar nu poate fi restaurat, deoarece este considerată a fi dublă finanțare. Un beneficiar nu poate depune o propunere de obiectiv și solicitare pentru lucrări de restaurare la acesta, dacă a beneficiat anterior de finanțare europeană pentru acele lucrări restaurate. Astfel, dacă un ansamblu sau o clădire a fost parțial restaurată din fonduri europene, acele părți care nu au beneficiat de restaurare sunt considerate obiective eligibile din perspectiva criteriului și vor fi incluse în etapa de evaluare.
Referitor la criteriul „Statutul obiectivului”, pentru Obiectivele în curs de clasare, titularii propunerilor de obiective vor atașa corespondența inițiată cu Direcția Județeană de Cultură.
Referitor la criteriul „Zonă defavorizată”, titularii propunerilor de obiective vor menționa dacă obiectivul este situat într-o zonă definită conform Legii nr. 20 din 15 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate. Pentru aceasta solicitantul va enunța cadrul legal (HG, Ordonanță, Ordin etc.) prin care zona Obiectivului a fost declarată defavorizată.
Documentul privind clarificările emise de MIPE poate fi consultat aici.
Termenul limită pentru depunerea propunerilor de obiective a fost prelungit până la data de 20 martie 2022, ora 24:00.
Informații suplimentare:
Metodologia poate fi consultată aici.
Componenta 11 Turism și Cultură este publicată aici.
Componenta 11. „Turism și cultură” din cadrul PNRR are ca obiectiv sporirea coeziunii sociale, economice și teritoriale și crearea de noi locuri de muncă, de a atrage investiții ce generează valoare adăugată stimulând dezvoltarea socială și culturală. Investiția nr.1 „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale” din cadrul Componentei 11 presupune sprijin financiar în valoare de 103,5 mil. euro pentru promovarea a 12 rute și modernizarea /reabilitarea siturilor turistice cu impact național și internațional incluse în acestea, identificate în zonele considerate a fi destinații optime. Rutele aferente Investiției 1 vor avea 2 componente importante după cum urmează:
Cele 12 rute sunt:
Sursa: Ministerul Inverstițiilor și Proiectelor Europene
Documente |
---|
Clarificare – 14 martie 2022.docx |