Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Programele Interreg VI-A România-Bulgaria și România-Ungaria au fost transmise spre aprobare Comisiei Europene

Vineri, 1 aprilie 2022, au fost transmise Comisiei Europene, spre aprobare, Programul VI-A România-Bulgaria și Programul VI-A România-Ungaria, elaborate pentru perioada de programare 2021-2027, termenul-limită de transmitere a programelor spre aprobare Comisiei Europene, prevăzut de regulamentele europene, fiind data de 2 aprilie 2022.

Cele două programe au fost aprobate anterior în cadrul ședinței Guvernului României, din această săptămână, odată cu Memorandumurile pentru aprobarea negocierii și semnării programelor, cu semnarea scrisorilor de angajament, în vederea transmiterii spre negociere cu Comisia Europeană, precum și cu mandatarea ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației să realizeze modificările solicitate în urma procesului de negociere cu Comisia Europeană și să retransmită documentul către Comisie.

Cu un buget total de aproximativ 207,5 milioane de euro și o arie eligibilă care acoperă 7 județe din România (Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța) și 8 districte din Bulgaria (Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra, Dobrich), Programul Interreg VI-A România-Bulgaria va finanța proiecte comune privind mobilitatea și conectivitatea, protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice, educație, turism și cultură, precum și proiecte dezvoltate în conexiune cu traseul EuroVeloRoute 6. Contribuția Uniunii Europene (din Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR) este de 80% la proiectele finanțate prin program, diferența fiind asigurată din fonduri naționale.

Programul Interreg VI-A România-Ungaria, din a cărui arie eligibilă fac parte județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș (din România), respectiv județele Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés și Csongrád-Csanád (din Ungaria), beneficiază de un buget total de 175.940.025 de euro (din care 80% reprezintă contribuția FEDR și 20% contribuția națională - publică și privată - a celor două state), destinat atât finanțării unor proiecte comune, cât și unor operațiuni de importanță strategică în domenii precum adaptarea la schimbări climatice și prevenirea riscului de dezastre, promovarea energiei regenerabile, asigurarea accesului la servicii de sănătate, consolidarea rolului culturii și turismului durabil, o mai bună guvernanță.

După aprobarea celor două programe de către Comisia Europeană, acestea vor lansa apeluri de proiecte care vor contribui la dezvoltarea economică, socială și de mediu a zonei de graniță și la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții locuitorilor din comunitățile de graniță.

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 192