Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POIM: 210 contracte în valoare de 456 milioane lei, semnate în luna martie 2022

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), a semnat 210 contracte de finanțare în valoare de 456 milioane lei în luna martie 2022, conform unui comunicat publicat de minister vineri, 1 aprilie 2022.

Prin intermediul acestor contracte sunt asigurate finanțări pentru domenii precum infrastructura de apă și canalizare, sanitar, învățământ, termo-energetic și al biodiversității.

Printre cele mai importante contracte semnate se numără cele semnate cu E-Distribuție Muntenia SA – în valoare de 55,63 milioane lei, E-Distribuție Dobrogea S.A – 45,64 milioane lei, Comuna Telciu, județul Bistrița-Năsăud – 33,94 milioane lei, Distribuție energie electrică România S.A. – în valoare de 28,29 milioane lei, UAT Municipiul Târgu Mureș – 19,89 milioane lei.

De asemenea, în luna martie, 6 beneficiari au finalizat implementarea proiectelor finanțate prin POIM, iar cele mai mari proiecte finalizate au fost cele implementate de Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan București (proiect în valoare de 43,94 milioane lei), Orașul Zărnești (proiect în valoare de 19,36 milioane lei) și de Spitalul Orășenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” Bumbești-Jiu (proiect de aprox. 10 milioane lei).

Sursa: MIPE

Vizualizări: 179