Ca urmare a unei solicitări a fonduri-structurale.ro, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis faptul că apelul de proiecte POR aferent Obiectivului Specific 1.2 „Creşterea inovării în companii prin sprijinirea abordărilor multisectoriale rezultate în urma implementării „Inițiativei Regiuni mai puţin dezvoltate” în România - Dezvoltarea unui model conceptual inovativ (Proof-of-Concept), va fi lansat în cursul lunii mai 2022.
Potrivit instituției, documentele pentru lansare sunt în curs de aprobare.
Reamintim faptul că în cursul lunii noiembrie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial, ordinul privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea IMM în vederea realizării de procese de dezvoltare a unor modele conceptuale inovative în domeniile de specializare inteligentă, în cadrul POR 2014-2020 (Proof of concept).
Beneficiarii eligibili sunt societățile sau societățile cooperative care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii.
Valoarea finanțării nerambursabile solicitate pentru un proiect trebuie să fie de minimum 25.000 euro și maximum 200.000 euro.
Sunt prevăzute următoarele categorii de cheltuieli eligibile:
Numărul estimat al beneficiarilor acestei măsuri este de 150.
www.fonduri-structurale.ro va reveni cu noi informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Ana-Maria Radu,